Dragă domnule judecător, Sunt mama lui George, nu mă cunoașteți, dar eu vă știu prea bine. Cum care George? Atât de repede l-ați uitat? Știți, uneori mă gândesc că aveți o agendă secretă în care vă notați numele tuturor inculpaților condamnați și anii de pușcărie. Iar apoi o răsfoiți cu plăcere ori de câte ori viața vi se pare nedreaptă.

Aș vrea să vă spun pe nume, sau măcar să vă tutuiesc, fiindcă, recunosc, mi se sfâșie carnea pe degete când încerc să scriu cuvinte ce nu-și găsesc locul în mizeria poveștii despre condamnarea lui George.

Cum te privești dimineața în oglindă? Ce îți spune omul pe care îl bărbierești și-l împrospătezi? Simți vreodată greutatea ochilor nevinovați pe care, fără nicio tresărire sau remușcare i-ai aruncat în spatele unor gratii?

Ți-am dat suficient timp să cauți în sertarul cu amintiri despre care George îți vorbesc? E greu, nu? Eu te întreb despre un anume condamnat, când pentru tine orice om este un condamnat.

Zâmbesc acum. Mi-am amintit că, la un termen de judecată, un avocat a îndrăznit să îți spună public că își amintește că ai dat și soluții în care nu ai arestat pe nimeni. Ai sărit ca ars: am făcut eu așa ceva? Ți-am văzut imediat zâmbetul ironic, după care te-ai enervat - te deconspirasem.

Stai liniștit, nimeni nu mai crede că ai fi putut pronunța, vreodată, vreo soluție de achitare. Iar dacă, prin absurd, ai făcut-o vreodată, sunt aproape sigură că cei care îți cunosc rușinosul secret sunt ori morți ori după gratii.

Hai, recunoaște că te-am făcut curios. Probabil te întrebi: George e nemernicul ăla cu cancer, pe care n-am reușit să-l condamn decât la doi ani cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității? Ăla care a refuzat să facă testul poligraf în timp ce se lupta să supraviețuiească cu chimioterapia și citostaticele la fiecare 14 zile ? Ăla pentru care chiar și procurorii cereau achitarea, iar expertiza medico-legală spunea că e nevinovat? Ăla pe care colegul meu de complet a îndrăznit să-l considere nevinovat?

Vezi că ți-ai amintit? Despre acel George îți vorbesc. N-am să îți vorbesc despre cei șapte ani pierduți prin tribunale, despre achitarea din fond, ori despre faptul că nu ți-a păsat că acel om, aproape invalid, nu poate presta o muncă în folosul comunității. Poate că tocmai asta ai urmărit – conștient că nu își va putea îndeplini obligațiile, sperai că astfel va ajunge la pușcărie. Unde tu crezi că îi e locul. Nu-i așa că în secret ai sperat că ăsta va fi scenariul?

Sunt curioasă, dacă l-ai vedea acum ce l-ai întreba ? Tot ce-ți mai face cancerul, cum ai făcut-o prima oară? Mai știi când îi strigai, plin de ciudă, că te-ai interesat tu și se poate face testarea poligraf chiar dacă ai cancer și iei 50 de pastile pe zi ?

Noi n-am uitat...Și sunt convinsă că nici cei care au citit despre tine cu pumnii strânși și dinții încleștați.

Azi am găsit, din întâmplare, jurnalul lui George. N-am vrut să-l deschid, dar, ca orice mamă îndurerată, voiam să știu mai multe despre copilul meu. Citeam cu teamă cuvintele lui și îi simțeam oboseala și truda în fiecare literă. Știi ce greu scrie o mână anemică și ciuruită de mii de ace, care-i sorb puținul sânge pe care- l mai are? Ai idee cum e să înghiți zilnic medicamente cu denumiri sofisticate, să bei argilă, probiotice, argint coloidal și orice leac despre care speri că va fi cel miraculos?

Uite, o să-ți redau un mic pasaj din jurnal: După pronunțare am fost dărâmat. Analizele, toate, s-au dus în cap. Anemia provocată de lipsa fierului m-a pus jos. Sunt veșnic obosit și palid ca un cadavru care a ieșit la plimbare. Dacă urc cinci trepte rămân fără aer. Eu, care toată viața am fugit de ace, mi-aș putea lua sânge și singur. Bucăți din corpul meu au ajuns la gunoi dar. Odată cu ele, sper că au dispărut și cele două tumori.

Asta ca să vezi ce mai face cu cancerul. La sfârșitul lunii octombrie se va pensiona fără drept de muncă. Și n-are nici 35 de ani. Te revoltă să-l știi incapabil, inapt, nu? Cum va presta cele 120 de zile de muncă în folosul comunității? Cred că e frustrant să afli că un condamnat nu-ți respectă decizia.

Să mă ierți, poate greșesc, dar am avut senzația că problemele oamenilor te dezgustă. Și chiar n-aș vrea să te tulbur prea tare cu prostii din astea. Doar nu e vina ta că George își trăiește prezentul și viitorul în același timp.

Lasă-mă să-ți povestesc o chestie care sigur te va înfuria.

Într-o noapte, când George aștepta inert în patul lui să te decizi dacă îl condamni sau nu, au intrat hoții peste el în casă. Sărmanul, doborât de boală și de frica pronunțării, nici nu a simțit cum infractorii ăia îi scormoneau prin lucruri. Unde erai tu atunci, să-i prinzi pe toți și să-i condamni ?

Cum să sară copilul meu din pat când nici până la noptieră nu-și putea întinde trupul găurit de sonde, tuburi, drene? A asistat neputincios la comiterea unei infracțiuni. Îți dai seama?

Stai, că nu am terminat. Ce crezi? Tâlharii ăștia au spart, a doua zi, casa unui alt vecin, care era polițist. Să fi văzut atunci reacții prompte din partea autorităților, exces de zel pentru prinderea răufăcătorilor!

Într-un final i-au dibuit : erau șase, toți recidiviști. Ce zici de asta? Să mai crezi în funcția de reeducare a pedepsei! Chiar, tu ce speri să scoți din ei când îi arunci după gratii?

Acum am să te dezamăgesc cumplitnumai unul dintre cei șase hoți a primit o pedeapsă cu executare. Ceilalți cinci sunt liberi – doi ani suspendare fiecare. Acum sunt colegi cu George la Serviciul de probațiune. Cât de tare! Se întâlnesc mereu, că doar sunt egali în pedeapsă și în tratament.

Vreau să cred că tu le-ai fi dat mai mult !

Am lăsat la final partea cea mai interesantă a scrisorii – probațiunea și restricțiile pe care George le va avea în următorii șase ani, cât durează termenul de încercare. Șapte ani de procese, șase ani de supraveghere, în total 13 ani irosiți pentru o faptă care nu a existat.

Scuză-mă, dar mă apucă uneori furia gândindu-mă cum este legal posibil să condamni în apel un inculpat, pentru care parchetul declarase calea de atac cerând o achitare mai favorabilă.

În fine, sunt sigură că te vei strădui să ne explici că niște articole din codul de procedură penală n-au absolut nicio valoare în ochii unui om care se crede mai presus de Dumnezeu.

Mă întorc la ce voiam să-ți povestesc despre probațiune. Îmediat după ce l-ai condamnat pe George, băiatul s-a prezentat singur la control. I-a fost prezentat managerul de probațiune, care l-a avertizat că vor fi consecințe dacă va îndrăzni să nu respecte toate obligațiile din hotărâre.

Prima întâlnire cu managerul de care îți vorbeam a decurs destul de straniu și l-a sleit de fărâma de putere ce-i mai rămăsese. Timp de trei ore a fost întrebat în mod repetitiv și obsesiv despre producerea accidentului, dacă a consumat sau substanțe interzise, dacă se simte sau vinovat.

Credeai că te pricepi să interoghezi un inculpat ? Mai ai de învățat de la cei care ar trebui să se ocupe de reintegrarea în societate a celui condamnat. Nu mă pot abține să nu-ți povestesc câteva dialoguri, pline de savoare. Ai fi mândru de funcționarii ăștia :

- Cum e să te simți vinovat că ai omorât un om ?

- N-am fost condamnat că am omorât un om.

- Da de ce ai fost condamnat?

- Pentru că aș fi consumat substanțe care mi-ar fi putut afecta capacitatea de a conduce.

- Și ce ai consumat ?

- Nimic. Așa cum am declarat și în instanță. Și nici la expertiză nu s-a constatat că aș fi consumat ceva.

- Păi și de ce te-au condamnat?

- Nu știu. La fond am fost achitat, iar în apel președintele de complet m-a achitat și el. Cel de-al doilea judecător a vrut să mă condamne și a reușit să îl convingă pe cel de-al treilea.

- Deci ești vinovat.

- Omul acela s-a aruncat în fața mașinii. Avea o alcoolemie de 2,5 mg/L în sânge. Sunt la fel de vinovat ca un mecanic de tren în fața căruia se aruncă un sinucigaș.

- Aha, deci nu-ți pare rău că ai omorât un om ?

- Dumnezeule, cum să nu-mi pară rău? Nu trece o zi fără să nu mă gândesc la noaptea aia... Am coșmaruri în fiecare noapte, dar ce pot face?

- Ai prieteni care vând droguri?

- Nu. - Dar care consumă?

- Nici.

- Unde lucrează maică-ta și taicătu ? De unde au bani ca să îți plătească toate operațiile și tratamentele?

- Bei? Mergi la păcănele ?

- Am cancer. Nu am voie să beau. Schimb doar paturi de spital.

- Ai de gând să mai comiți și alte infracțiuni ?

- Nu.

- Peste două săptămâni te aștept cu adeverință de la medicul de familie, concediu medical, adeverință de salariu de la părinți, taloane de pensii etc, iar dacă ai tăi au vreo firmă îmi trebuie ultimul bilanț. Și documentele de proprietate ale imobilului în care stai. Trebuie să faci și un tratament de dezintoxicare.

- Sunt șapte ani de la accident și nu cred că am voie să fac vreun tratament. Mi-ar agrava boala.

- Asta nu hotărăști tu. Și, să nu uit – cea mai importantă obligație : timp de șase ani nu ai voie să conduci niciun fel de vehicul.

- Cum niciun fel ?

- Adică așa cum auzi: nici măcar trotinetă sau bicicletă, pentru că sunt considerate vehicule. Și bănuiesc că nu ai vrea să ți se ridice beneficiul suspendării pentru o trotinetă.

- Dumneavoastră glumiți? Dacă merg cu trotineta încalc hotărârea judecătorească?

- Nu-i de râs, băiete, te joci cu viața ta.

Ei, domnule judecător, ce mai zici de abordarea asta? Ca mamă, îmi vine să te opresc și să te întreb direct – are George voie să meargă cu trotineta sau n-are ?

Știu, tot ce ți-am povestit par frânturi dintr-o carte proastă. Pe care, din păcate, tu ai scris-o...