Canada, mistuită de incendii. Canicula face dezastru. Peste 500 de oameni au murit
- Iulia Moise
- 3 iulie 2021, 09:20
Temperaturile extrem de ridicate au făcut prăpăd în Canada. O localitate a ars în proporție aproape complet, iar peste 500 de persoane au murit.
Anul acesta, în Canada au fost înregistrate temperaturi record de până la 50 de grade. Situația este de-a dreptul dramatică, iar autoritățile gestionează cu greu situația dificilă în care se află oamenii. Din cauza temperaturilor alarmante, un întreg oraș din provincia Columbia Britanică a ars aproape în totalitate, iar până acum peste 500 de persoane și-au pierdut viața.
Mai grav este faptul că așa-numita „cupolă de căldură” din cauza căreia s-a produs acest dezastru se deplasează încet dar sigur către este, adică spre zona de preerie, regiune mult mai vulnerabilă în fața unor incendii.
Având în vedere situația fără precedent, autoritățile au solicitat populaţiei să îşi reducă la minimum ieșirile, să se hidrateze cât mai bine şi să verifice dacă persoanele în vârstă sau singure sunt în siguranță, scrie Digi24.
Canada este mistuită de incendii
În zona Vancouver, unitățile de învățământ au fost închise, iar campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 au fost suspendate.
Pe rețele sociale au apărut imagini care provoacă fiori pe șira spinării
„Ce fierbinte este (aerul -n.r.)! Foarte cald. Încetinește”, spune o femeie aflată în mașină împreună cu un bărbat în timp ce trec prin preajma flăcărilor și a coloanelor de fum.
„O luăm de la capăt, pentru a doua oară”, spune apoi șoferul.
Cineva îi întreabă prin stație:
- Băieți, mai sunteți în urma mea?
- Da, suntem în regulă, în urma ta. Te putem vedea.
- OK.
„Un nou incendiu. Nu e bine deloc. Uite, chiar acolo!”, spune o femeie aflată într-o altă mașină.
„Tremur! Nu este în regulă”, îi răspunde interlocutoarea sa.
Scăderea temperaturilor nu este de așteptat înainte de săptămâna viitoare.
„Temperaturile înregistrate săptămâna aceasta sunt fără precedent. Au existat decese, iar riscul de incendii forestiere este la un nivel periculos de ridicat”, a declarat premierul canadian Justin Trudeau.