Camilla, mai populară decât Meghan în SUA. Scandalul declanșat de Harry nu a avut efectul dorit

Camilla, mai populară decât Meghan în SUA. Scandalul declanșat de Harry nu a avut efectul doritSursa: Mirror.co

Prințul Harry a lansat mai multe acuzații la adresa reginei consoarte Camilla în cartea sa de memorii, iar publicul se pare că l-a taxat pentru acest lucru. Cititorii sunt de partea Camillei și nu a soției sale, Meghan Markle.

Cartea de memorii a Prințului Harry, în care regina consoartă Camilla este descrisă ca „mama vitregă cea rea“, a avut un efect neașteptat în SUA. Soția regelui Charles al III-lea este acum mai populară decât Meghan Markle, peste Ocean.

Prințul Harry a scris în cartea lansată anul acesta că regina consoartă Camilla a divulgat presei din Marea Britanie mai multe informații care i-au adus atât lui cât și soției sale prejudicii de imagine. Ducele de Suseex a mai susținut și că mama sa vitregă nu ar fi avut-o deloc la suflet pe Meghan Markle.

Taxat de public

Un sondaj efectuat în Statele Unite la o săptămână după lansarea cărții „Spare“ ( Rezerva) a arătat că regina consoartă Camilla se bucură acum de o popularitate mai mare decât Meghan Markle. Cartea de memorii a Ducelui de Sussex s-a vândut deja în aproape două milioane de exemplare, dar se pare că publicul l-a taxat pentru faptul că a criticat în repetate rânduri familia regală britanică.

„În ciuda lucrurilor urâte pe care le-a spus Harry despre regina Camilla, Meghan Markle este acum mai puțin populară decât ea în America“, scrie express.co.uk.

Relație tensionată

Relația dintre prințul Harry și familia regală britanică este una extrem de tensionată, iar presa britanică scrie că nu prea mai există cale de împăcare. Documentarul Netflix care îi are ca protagoniști pe Ducii de Sussex a generat un val de la reacții în mediul online. Prințul Harry afirmă că membrii familiei regale au mințit pentru a-l sprijini pe Willian și nu l-a susținut pe el și pe soția sa. Acuzațiile la adresa familiei regale au fost intens criticate de presa din Regatul Unit.

În cartea sa de memorii, Ducele de Sussex îi aduce noi acuzații fratelui său mai mare, dar și altor membri ai familiei regale. Declarațiile prințului Harry din ultima perioadă au devenit subiect de dispută chiar și în Parlamentul de la Londra. Conservatorii au susținut că celor doi ar trebui să li se retragă titlurile nobiliare.

Presa din Regatul Unit scrie că Regele Charles al III-lea ar putea retrage invitația Ducilor Sussex la ceremonia de incoronare, ce va avea loc în data de în 6 mai, la Westminster Abbey.