Călin Georgescu, baie de mulțime în județul Argeș: Poporul ține țara! Nu le dați satisfacție
- Bianca Ion
- 12 iulie 2026, 17:23
Călin Georgescu. Sursă foto: captură video
Călin Georgescu a fost prezent duminică la Târgul de la Domnești, din județul Argeș, unde s-a întâlnit cu susținătorii și a susținut un discurs în fața celor adunați. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a vorbit despre credință, agricultură și rolul oamenilor care muncesc, iar la final le-a transmis participanților să nu renunțe.
Călin Georgescu s-a întâlnit cu susținătorii la Târgul de la Domnești
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a participat duminică la Târgul de la Domnești, în județul Argeș, unde a fost întâmpinat de numeroși participanți și a susținut un discurs.
Potrivit presei locale, evenimentul a fost promovat inclusiv prin mesaje distribuite pe platforma Telegram, iar invitația de participare a fost transmisă și de Călin Georgescu pe rețelele sociale. Acesta a explicat că a ales să fie prezent la târg deoarece îl consideră „o oglindă fidelă a vieții comunitare și a unei economii a încrederii”.
Presa locală a relatat că fostul candidat a fost întâmpinat de mii de oameni.
Călin Georgescu: Poporul ține țara! Nu le dați satisfacție
În mesajul adresat celor prezenți, Călin Georgescu a vorbit despre rolul comunităților locale și despre importanța muncii.
„Mă bucur să vă întâlnesc astăzi umăr lângă umăr la Târgul istoric de la Domnești. Vă privesc mâinile bătătorite de muncă, vă privesc ochii, ei nu văd înfrângere, ei văd România toată, pentru că voi sunteți rădăcina acestui neam, voi țineți țara în picioare”, a spus Georgescu în discursul său.
Fostul candidat a făcut referire și la Basarab I și la legenda Meșterului Manole, afirmând că „toată măreția se bazează pe jertfă, credință și perseverență”.
„De aceea acestea azi sunt atacate, nu doar stâna ciobanului, nu doar gospodăria țărănească, nu doar antreprenorul român, afacerea românească, ci însăși demnitatea omului care muncește”, a spus Călin Georgescu.
Ulterior, acesta le-a transmis un nou mesaj celor prezenți.
„Țara nu se ține din promisiuni și nu se ține din vorbe goale spuse la televiziune. Ei au vorbit și voi ați construit prin muncă. Țara se ține prin popor, nu se ține prin privilegii, nu se ține prin minciuni și nu se ține prin comploturi și combinații politice. Poporul ține țara!. Ei vor vrea să vă obosească, vor vrea să vă descurajeze, vor vrea să renunțați. Nu le dați satisfacție!”, a susținut el.
Călin Georgescu și-a încheiat discursul cu un apel la păstrarea credinței.
„Nu vă pierdeți credința, iar Dumnezeu și Maica Domnului nu ne va părăsi. Amin!… Fiți demni de acest pământ binecuvântat, Grădina Maicii Domnului”.

Călin Georgescu. Sursă foto: captură video
Evenimentul, organizat cu sprijinul membrilor AUR
Potrivit G4Media, organizarea evenimentului a fost asigurată de membri AUR, îmbrăcați în tricouri cu însemnele partidului, iar microbuzele formațiunii au fost parcate pe marginea șoselei.
Conform aceleiași surse, pe durata discursului, alături de Călin Georgescu s-a aflat deputatul Bogdan Velcescu, președintele filialei AUR Argeș.
Vizita din județul Argeș are loc la câteva zile după prezența lui Călin Georgescu la Târgul de la Izbiceni, din județul Olt, unde a participat la un alt eveniment tradițional duminică, 5 iulie.