Calendar Ortodox, 28 iulie. Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, cei care au fost printre primii diaconi ai Bisericii
- Andra Puiu
- 28 iulie 2022, 05:30
Este sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Pe data de 28 iulie, în calendarul ortodox sunt prăznuiți Sfinții Prohor, Nicanor, Timon și Parmena. Ei fac parte din primii șapte diaconi ai Bisericii.
Sfântul Filip este pomenit de Biserica Ortodoxă pe 11 octombrie. Sfântul Prohor a fost hirotonit episcop în Nicomidia și l-a însoțit pe Sfântul Apostol Ioan pentru un timp, în insula Patmos. După Adormirea Preasfintei Născatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit însoțitor și lucrător al sfântului Apostol Ioan Teologul. Împreună cu acesta a fost exilat în insula Patmos.
Aici sfântul Prohor a scris cartea Apocalipsei după dictarea inspirată a sfântului Ioan, Apostolul cel Iubit. La întoarcere în Nicomidia sfântul Prohor a convertit mulțimea mare de păgâni la Cristos. Din aceasta pricină a primit cununa muceniciei.
Viața Sfântului Nicanor
Sfântul Nicanor a primit mucenicia în ziua in care Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre. Pe când, Sfântul Timon a fost episcop în Bastoria, o cetate din Arabia, potrivit unei tradiții străvechi, Timon a murit răstignit în această cetate.
Sfântul Timon a fost așezat de Apostoli episcop al cetății Bastoria în Arabia. În acest loc, a pătimit multe de la evrei și păgâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat într-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a făcut să iasă nevătămat. O tradiție occidentală spune ca sfântul Timon a murit răstignit.
Viața Sfântului Parmena
Potrivit tradiției creștine, Parmena a vestit Evanghelia Domnului în Macedonia. El a murit la sfârșitul domniei împăratului Traian (98-117). Sfântul a murit tot de moarte mucenicească. Și el a fost îngropat de Apostoli. Sfântul Parmena L-a predicat cu înflăcărare pe Hristos în Macedonia. A murit de o boala cruntă, dar exista și o tradiție conform căreia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârșitul domniei împăratului Traian (98-117).
În Faptele sfinților Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfinții doisprezece Apostoli au ales șapte bărbați plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune. Aceștia sunt: Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Pe ei i-au hotărât în Sfânta Biserică face pomenirea lor împreună, în aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovăduit cuvântul credinței și mărturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu și om desăvârșit în locuri și timpuri diferite.