Calendar Ortodox, 22 mai. Sfântul mucenic Vasilic, martirul care s-a jertfit pe altarul credinței
- Nicolae Comănescu
- 22 mai 2024, 06:45
Calendar Ortodox. Azi este prăznuit, astăzi, un Sfânt mucenic, care și-a pierdut viața din cauza convingerilor religioase. Nu s-a lepădat de credință și a plătit scump în vremurile în care creștinii erau prigoniți.
În Calendarul Ortodox, în ziua de 22 mai este pomenit Sfântul mucenic Vasilisc, nepotul sfântului Teodor Tiron. El a trăit în zilele lui Maximian şi era din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, nepot al sfântului marelui mucenic Teodor Tiron. Odată a fost la luptă mucenicească mai înainte cu sfântul Eutropie şi Cleonic, care erau în rândul ostaşilor, tovarăşi cu sfântul Teodor. Şi săvârşind aceia mucenicia pentru Hristos, el a rămas în temniţă.
Calendar Ortodox. Sfântul mucenic Vasilic, cel căruia i s-a tăiat capul
După aceea, dorind ca să săvârşească calea strădaniei, şi rugându-se pentru aceasta lui Dumnezeu, a fost învrednicit arătării sale, căci i s-a poruncit să se tocmească cu rudeniile lui şi să meargă la Comane să mărturisească. Deci mergând cu ostaşii la casa lui, şi sărutând pe maică-sa şi pe fraţii săi, şi învăţându-i să stea în credinţa lui Hristos, a fost prins atunci de slujitorii ce fuseseră trimişi de guvernatorul Agripa.
Aceştia legându-l şi încălţându-l cu încălţăminte de fier care aveau într-însele multe cuie ascuţite, I-au gonit tocmai spre drumul Comanelor. Şi sosind la satul Dacnon, au găzduit la o femeie, anume Traiani, şi au legat pe sfântul de un paltin uscat cu mâinile îndărăt; şi făcând sfântul rugăciune, a înverzit paltinul şi a înfrunzit, iar acolo unde sta sfântul a ieşit din pământ o fântână cu apă, ceea ce văzând slujitorii şi femeia aceea, se zice că au crezut în Hristos şi au dezlegat pe sfântul din legături.
Şi dacă au sosit la oraşul Comanelor, a fost dus sfântul înaintea guvernatorului, şi neplecându-se el a jertfi, a făcut cu rugăciunea sa să se pogoare foc din cer şi a ars capiştea idolilor şi idolul din ea, Apolon. Atunci, mâniindu-se foarte guvernatorul şi pornindu-se cu urgie, a poruncit să i se taie capul şi să i se arunce trupul în râu; şi aşa şi-a luat cununa muceniciei, întru slava şi lauda Dumnezeului nostru, Amin.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al doilea cel a toată lumea, care a fost în Constantinopol, în vremea împăratului Teodosie cel Mare, la anul 381, împotriva lui Macedonie, eretic şi luptător împotriva Duhului Sfânt, conform calendar-ortodox.ro.