Calendar creștin-ortodox, 5 septembrie. Ziua Sfântului Proroc Zaharia și a Dreptei Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul

Calendar creștin-ortodox, 5 septembrie. Ziua Sfântului Proroc Zaharia și a Dreptei Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul

Pe 5 septembrie, în calendarul creștin ortodox sunt pomeniți Sfântul Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul.

Conform celor scrise în calendarul creștin ortodox, Sfântul Proroc Zaharia a fost preot la Tempul din Ierusalim, în timpul împăratului roman Cezar Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.). Aceștia au trăit în timp ce la Ierusalim domnea Irod cel Mare. Sfântul Proroc Zaharia a fost căsătorit cu Elisabeta, una dintre fiicele preotului Aaron, care era verișoară cu Fecioara Maria.

Sfântul Evanghelist Luca, scrie despre cei doi că „erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului”. Ei nu puteau avea copii, deoarece, ne povestește același Evanghelist, Luca, „Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor” (Luca 1, 6-7).

Se spune că într-o zi, când i-a venit rândul să slujească la Templu, Zaharia l-a văzut pe Arhanghelul Gavriil. Acesta stătea de-a dreapta altarului tămâierii, și i-a vestit că nevasta sa, Elisabeta, va naște un fiu, pe care îl va numi Ioan.

Cum preotul Zaharia se îndoia că la vârsta sa și a nevestei sale ar mai fi fost posibil să aibă un fiu, Arhanghelul îl lasă fără grai. Zaharia amuțește și își va recăpăta vocea abia la nașterea pruncului lor.

Părinții s-au jertifit pentru viața fiului

Ioan Botezătorul, fiul lui Zaharia și a nevestei sale Elisabeta s-a născut cu șase luni înaintea lui Iisus. Iar când Irod a aflat de la magi despre nașterea lui Mesia, el s-a temut că Acesta îi va lua locul. De frică să nu-și piardă domnia, Irod a poruncit ca toți pruncii cu vârste mai mici de doi ani, sperând că astfel Mântuitorul nu va putea scăpa cu viață.

Aflând de nașterea minunată a lui Ioan Botezătorul, cunoscând al cui fiu este și în ce fel a venit pe lume, Irod și-a îndreptat atenția, mai ales, spre el. Irod a cerut în mod special uciderea sa. Însă mama lui Ioan, Elisabeta, a aflat și l-a ascuns în munți.

Cum soldații lui Irod nu l-au descoperit, au mers la Templu, acolo unde slujea preotul Zaharia și i-au cerut să le dezvăluie locul în care este ascuns micuțul. Acesta a refuzat să le facă pe plac, soldații l-au omorât chiar în fața altarului. La patruzeci de zile după soțul ei, Zaharia, a murit și Elisabeta, lăsându-l pe micul Ioan orfan.

Doar că soarta sa era deja hotărâtă. Pruncul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a crescut singur în pustie. Când a crescut, el a început să propovăduiască în fața poporului lui Israel, vestindu-l pe adevăratul Mesia.