Calendar creștin ortodox, 30 septembrie. Sfântul Grigorie Luminatorul

Calendar creștin ortodox, 30 septembrie. Sfântul Grigorie Luminatorul

Sfântul Grigorie Luminatorul (240-332), Apostolul Armeniei, s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat -Armenia. Tradiția armeană îl prezintă că descendent al unei familii nobile.

Încă de prunc Grigorie a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credință creștină și botezat. Tot aici se căsătorește și are doi fii: pe Vhartanes și Aristages.

Istoricul Agathangel (secretar al împăratului armean Tiridates) ne informează că Grigorie a revenit în Armenia pentru a-și increstina conaționalii. Acesta va distruge templul și altarul zeilor păgâni locali din Ashtishat, atrăgându-și mania lui Tiridat, care îl supune torturilor. În cele din urmă, Grigorie izbutește să-l convertească și pe rege, împreună cu familia să și întreg poporul. Leontiu de Cezareea îl hirotoneste episcop, iar Petru de Sevaste îl intronizeaza episcop al Armeniei.

Sfântul Grigorie Luminatorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui sau la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat și la sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare că Sfântul Grigorie ar fi făcut o călătorie la Roma împreună cu Tiridates.

Spre sfârșitul vieții, Sfântul Grigorie Luminatorul se retrage pentru a duce o viață solitară într-o peștera din Manyea, în provincia Țăran. Moare în sălbăticie. Niște păstori îi găsesc trupul și, neștiind cine era, au ridicat deasupra lui o movilă de pietre.

Sfântul Grigorie Luminatorul, primul episcop al Armeniei și increstinatorul poporului armean, a trecut la cele veșnice după 31 de ani de pastorire. O părticică din moaștele sale se află la Biserica „Sfântul Gheorghe" - Vechi din București. Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminatorul, Arhiepiscopul Armeniei", din Reședința Patriarhală, își sărbătorește pe 30 septembrie, hramul principal.

Tot în această zi facem pomenirea:

- Sfintelor Mucenite Ripsimia, Gaiani și alte treizeci și două cuvioase mucenite femei și fecioare;

- Sfinților celor șaptezeci de mucenici, cărora li s-au tăiat capetele împreună cu Sfânta Ripsimia;

- Sfântului Mucenic Stratonic;

- Sfântului Mucenic Mardonie.

Sursa: crestinortodox.ro

Ne puteți urmări și pe Google News