24 decembrie

 

Cadouri de Crăciun, pe zodii. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 24 decembrie s-au născut Howard Hughes, Tycho Brahe, Ava Gardner, Ricky Martin, Tudorel Popa, Mircea Diaconu, Aristizza Romanescu, Nichifor Crainic.

 

În calendarul creştin-ortodox este Sf. Eugenia. Şi, Ajunul Crăciunului. Nimic în “Kalendar”, geto-dacii nu serbau Saturnaliile romane şi nici nu ştiau de Naşterea lui Iisus. După Niceea, 325, slabe influenţe creştine au apărut şi în Dacia Felix, odată cu adoptarea creştinismului ca religie imperială.

 

Ce daruri să facem de acest Crăciun al anului 7527 de la Facerea Lumii și 2019 de la nașterea lui Iisus, deie Domnul ultimul să nu fie!  Unei femei tinere şi frumoase i se dăruiesc bijuterii şi cosmetice scumpe, parfumuri, neapărat franțuzești, iar unui bărbat accesorii pentru maşină lui cu tracţiune 4×4, ar spune Cornelius Agrippa, cel care a inventat protocolul modern.

Cîteva procente, 2 poate 3% din populaţia ţării pot să ţină cont de sfaturile uneia dintre cele mai ascuţite minţii ale mileniului trecut.

Marea majoritate se va limita la tradiţionala şampanie şi la o cutie de bomboane. Flori nu se mai dăruiesc de mult – sunt scumpe şi apoi…nu se mănâncă.  Dresat de peste jumătate de secol în dictatura comunistă că portocalele şi bananele cresc o singură dată pe an, de Crăciun, pardon, de Moş Gerilă, (impostorul impostorului), românul standard înghesuie sub brad fructe exotice şi bomboane aşa numite de pom.  Copiilor li se fac cadouri pe care ar fi vrut să le aibă părinţii.  Fetiţele primesc păpuşi Barbie, originale făcute în China, iar băieţii – maşinuţe cu telecomandă, made tot în China.  Apoi mai sunt o mulţime de nimicuri strălucitoare, îngeraşi, moşi, reni, madone, lumânări, conuri, clopoţei şi zurgălăi, sănii, steluţe, globuri, care sunt absolut necesare pentru noaptea Ajunului Crăciunului – tot din China.

Coţofeneşte vorbind şi lucruşoarele strălucitoare au frumuseţea lor.    Peste toată acestă confuzie spirituală domneşte, vulgar şi păgân, Moş Crăciun, o reclamă, o făcătură a unei firme nord-americane…

Să asistăm la un cult tehnologic produs de globalizare, la o subcultură de tip cargo,  la cine ştie ce conspiraţie religioasă?  Ar fi prea mult să bănuim că cineva vrea în mod conştient şi premeditat să ne schimbe obiceiurile, să roadă rădăcina tradiţiei, să ne facă altceva decât am fost. Aproape sigur, de vină sunt  incultura, prostia, răstălmăcirea religiei, hoţia, transformarea unor evenimente spirituale în luna cadourilor.

Sacrul este compromis şi minimalizat de circulaţia mărfurilor, de mijloacele financiare şi promovarea vânzărilor… de TVA! Şi de televiziuni…  Dacă ar mai fi trait Mircea Eliade, ne-ar fi lămurit ce și cum.

Dar oare cum se petrecea Crăciunul,  româneşte?  Pe vremea lui Ştefan cel Mare, de exemplu, jupâniţele primeau în dar inele din aur veneţian, iar boierii tineri săbii de Toledo sau Damasc.  Fetele de măritat din sat chiuiau de bucurie la vederea pânzelor colorate, sau a unei brățări de argint, aduse de lipscani, iar flăcăilor le luceau ochii când primeau junghere bine alcătuite la Kronstadt.

Darurile se făceau în chiar noaptea minunată a Crăciunului, capul de familie împărţind daruri, direct, tuturor membrilor familiei.  Pentru că aniversarea naşterii lui Iisus este în primul rând o sărbătoare a familiei.  Familie care repetă mereu şi mereu, an de an,  Minunea!

Venind de foarte departe, de la druizii celţi şi preoţii egipteni, de la Misterele Eleusis şi Marele Rit,  poate de zeci de mii de ani, repetarea scenariului evenimentului naşterii Zeului era una dintre modalităţile alese de întărire a credinţei.

Dar de ce se fac cadouri de Crăciun?

Civilizaţia actuală a fost creată de omul alb, european şi creştin.  Ne place sau nu, trebuie să ne asumăm acest adevăr, cu tot trecutul, cu evenimentele reprobabile, sau măreţe. Aşa se face că “Noul Testament” este cea mai folosită carte din lume.  Şi tot aşa se face că, din Filipine în Alaska, oricine ştie istoria celor trei Magi din Răsărit! Istoria, aşa cum a fost, o găsiţi în Evanghelia după Matei, 2:1 până la 2:12.

Această istorie, foarte adevărată, pentru că mai sunt încă cinci izvoare care povestesc cam acelaşi lucru ridică însă o mulţime de întrebări. „Răspunzând la întrebările trecutului, netezim calea viitorului” a spus Howard Carter, descoperitorul mormântului lui Tutankhamon.

 

În amintirea acelor daruri făcute de Regii Magi, de fiecare Crăciun se repetă, la infinit, istoria magică a darurilor.

 

Istoric vorbind, darurile nu au nimic comun cu Moş Crăciun sau cu Moş Gerilă, impostorul impostorului. După cum scria în săptămânalul „The New Yorker”, pe 24 decembrie, 1967: „Moş Crăciun este greţos de vulgar! Este Ziua Naşterii lui Iisus, nu a lui Moş Crăciun. Nu mai intoxicaţi copiii, nu-i mai minţiţi cu o reclamă la ciocolată din secolul XIX, care avea drept model un vizitiu de sanie, rusnac, din Viena, care era mai tot timpul beat-mort. Este sărbătoarea familiei creştine, nu a lui Coca-Cola. Este o mare sărbătoare creştină, nu un prilej de reclamă! Moş Crăciun este cea mai periculoasă făcătură, care mai mult decât orice ideologie New Age atacă radăcinele credinţei creştine. Pentru că astăzi copiii îl aşteaptă pe impostorul Moş Crăciun, nu pe Pruncul Iisus şi pe cei trei Regi Magi, care au venit la ieslea Mesiei cu daruri şi înţelepciune.”

Gândind pragmatic şi în termeni economici de vânzare şi marketing, Cei Trei Crai de la Răsărit, cei originari şi adevăraţii dăruitori, mai au o şansă, mare, în faţa lui Moş Crăciun, care, de fapt, este Moş Nicolae. Sau Odin? Bun, nu ştii niciodată cine se ascunde într-un impostor! Doar dacă cineva, cu bani şi putere, ar realiza că superioritatea Magilor este zdrobitoare: dau de trei ori mai multe cadouri decât Moş Crăciun! Deci, de trei ori mai multe vânzări!

 

Dar să vedem, pe zodii, cam ce cadouri de Crăciun s-ar potrivi, tot după gândul și priceperea lui Cornelius Agrippa, sigur, adaptate și completate:

 

BERBEC Obiecte dedicate, care îi poartă inscripţionat numele nativului din zodia Berbecului, specifice activităţii, obiecte, îmbrăcăminte din piele, mănuşi din piele, artă din fier, statuete, pocale, inel cu rubin, flori de culoare roşie, parfumuri din gama de piele, o sticlă de vodcă fină.

TAUR Cosmetice de toate felurile, feminine sau masculine, după caz, obiecte de artă din aramă, o cutie de bomboane fondante, îmbrăcăminte din mătase, un lanţişor cu o cruciuliţă, accesorii pentru proprietăţi, pentru casă sau maşină, parfumuri din gama florală, o sticlă de vin scump roşu.

GEMENI  Cărţi, albume de artă, discuri de vinyl, tot felul de tehnologie de înregistrat sau reprodus vocea şi muzica, pulover de lână, neapărat de kashmir, parfumuri uşoare, diafane, flori de câmp, orhidee, o sticlă de gin, neapărat britanic.

RAC Obiecte din argint, artă din argint, inele, bijuterii din argint. Argintul este metalul zodiei, aduce noroc şi nici nu este, încă, prea scump. Parfumuri din gama orientală, flori în ghiveci, bomboane sau ciocolată neapărat în staniolul argintiu, o sticlă de şampanie franţuzească, brut.

LEU  Obiecte din aur, adică mici obiecte din aur, că nu suntem cu toţii bogaţi, cum ar trebui, de fapt. Portocale, cărţi istorice, romane fluviu, un aparat de luat tensiunea (ştiu leii de ce), cosmetice pe bază de miere, parfumuri din gama florală, flori galbene, aurii şi/sau o sticlă de lichior de portocale, portocala fiind fructul zodiei.

FECIOARĂ  Obiecte cu detalii evidente, lucrate foarte minuţios şi cu multă atenţie, perfumuri puternice, dar dulci, din gama orientală, bijuterii cu multe pietre (semipreţiose, desigur), cosmetice mai deosebite, cărţi vechi, flori de toate culorile, o sticlă de băutură scumpă, din plante – gen biterul suedez.

BALANȚĂ  Cărţi, o memorie flash pentru PC, un obiect de anticariat – o ilustrată de la începutul secolului XX, o centură, o curea, cosmetice body, flori diverse, orhidee, o sticlă de vin alb, sec.

SCORPION  O cutie de bomboane de ciocolată, lenjerie intimă, băuturi – toată gama, numai tari să fie, flori de seră, trandafiri roşii, cărţi sau DVD-uri de aventuri.

SĂGETĂTOR  Obiecte din lemn, articole sportive, mingi, darts, flori de culore violet, îmbrăcăminte din piele, băuturi combinate, gen cocktail.

CAPRICORN   Obiecte din argint (care argint, conţine plumb, metalul zodiei Capricornilor, într-un procent mai mare sau mai mic, depinde de cinstea vânzătorului şi de onoarea marcajului) îmbrăcăminte din lână naturală de calitate (strict interzis plasticul sub toate denumirile), inel cu onix, cărţi la modă, un ceas de mână, flori de culoarea zăpezii proaspete, o sticlă de cidru.

VĂRSĂTOR   Tehnologie, sub toate aspectele ei – cu cât este mai inventivă şi mai ciudată – cu atât mai bine, obiecte care păcălesc, cărţi surpriză, prăjituri cu multă frişcă, flori de seră de culori diferite, pastelate, dar în care predomină nuanţele de albastru, băuturi cât mai fanteziste şi mai exotice.

PEȘTI  Pantofi, cizmuliţe, ugg cei urâţi dar comozi, tot ceea ce se poate încălţa, ciorapi de lână, dar şi mănuşi din piele, flori în ghivece, ciocolată, brânzeturi fine şi scumpe, băuturi româneşti tari, ţuică, vinars.

 

Pregătiţi-vă să dăruiţi, o dată, sau de trei ori, dăruind vă păstraţi, sau vă aduceţi înapoi bucuria şi starea de bine. Şi acum, imediat, în noaptea aceasta, pentru că mâine este ea o altă zi, dar este Crăciunul!

 

HOROSCOP   24  decembrie 2019

 

BERBEC   Se profilează o zi densă, chiar dacă eşti în vacanţă. Cauţi cu ce să te îmbraci la petrecerea de Crăciun! O veste sau o întâlnire care îţi face plăcere, trebuie doar să te laşi dus de viaţă! Toate aspectele sunt favorabile, chiar cele care ţin strict de proiectele tale personale, adică de gândurile pe care ţi le faci. Ai timp, in sfârşit, să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa.  Poţi face mici schimbări, acasă, scurte vizite, loco, însă nu te aventura să pleci la mare distanţă, drumurile nu îţi sunt deschise!

TAUR  Ziua de astăzi este un prilej bun să rezolvi unele probleme legate de casă, petrecerea de Crăciun, invitaţi. Conjunctura favorizează domeniul domestic, aşa că poţi pune lucrurile la punct! Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. Nu împrumuta bani. Nu astăzi. Banii sunt bine aspectaţi, evită, însă, cheltuielile un pic cam utopice şi exagerate. Mănâncă mai multe alimente strict naturale, vitamine şi fructe proaspete, mere şi citrice. Organismul tau are nevoie de cruţare şi de refacere. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate excelente. Pe seară, cu prietenii, eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine în ziua de Ajunul Crăciunului.

GEMENI   Atenţie la ce îţi doreşti, să nu se îndeplinească! Încep să se lamureasca unele probleme legate de domeniul sentimental. Reflectezi că nimic nou sub soare, că ai mai avut astfel de probleme! Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate ca şi „rectificările” la listele de cadori de Crăciun. Seară romantică, poate acasă, poate la un spectacol. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba – rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci, mai bine lasă-te cuprins de Spiritul Crăciunului şi de mirosul sarmaleleor şi al cozonacilor!

RAC  Dimineaţă obositoare şi densă. Nu este o zi în care să faci schimbări, pe niciun plan. În orice caz, ajungi seara târziu acasă. Dacă este aşa, poţi juca cu succes rolul unuia dintre Regii Magi! Nu fii intransigent când nu trebuie! Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă cu multe vorbe în seara de Ajunul Crăciunului.

LEU   Veşti bune! Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a domina situaţia, abilitatea ta de lider face ca noaptea de Ajun la Crăciun să fie o reuşită! La prânz poate este bine să-ţi îndulceşti viaţa aşa că oferă-ţi o prăjitura şi dă telefon unei prietene, poate vine să te ajute un pic… Vezi să nu fie din zodia Gemenilor sau a Săgetătorilor. Pana la urma în urma efortului facut o sa pici pe seară ca o pisică leşinată, în loc să fi un leu-paraleu. O sa visezi frumos şi colorat, cum Cei trei Crai de la răsărit îţi aduc daruri, cum i-au adus şi Pruncului, acum mai bine de două mii de ani!

FECIOARĂ  Eşti în stare să desfăşori o energie fantastică, să realizezi lucruri colosale, numai pentru Crăciun! Până la noaptea de Ajun ai terminat totul şi casa este plină de mirosul cozonacilor! Toate drumurile sunt deschise pentru tine! Poţi folosi această zi de Ajun ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. S-ar putea să ai nevoie de ajutor! Daca este vorba de treburi casnice nu te speti, pune-i pe toţi la treaba! Mercur, relativ bine aspectat, te ajută să-ţi focalizezi atenţia către o lista de prioritaţi şi să comunici decent fiecăruia ce are de făcut, ca să nu se mai intre în obişnuita criză de timp de sărbători.

BALANŢĂ   Pe plan sentimental curiozitatea ta înăscută te împinge înainte, către noi relaţii umane. Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor apropiaţi. Pregăteşte-te pentru Ajun! Perioada îţi este favorabilă atît sub aspect economic cât şi sentimental. Dorinţa de schimbare şi marea plictiseală existenţială te face să cheltuieşti prea mult. Incerca să dai dovadă de prudenţă şi echilibru şi evită cheltuielile exagerate. Totuşi, este o perioadă favorabilă pentru interesele tale. Ajunul Crăciunului poţi să-l sărbătoreşti împreună cu cei apropiaţi, acasă sau undeva la ţară – un Crăciun tradiţional ţi-ar încălzi sufletul şi te-ar bucura.

SCORPION   Căldura sufletească şi investiţiile spirituale de azi pot aduce armonie şi înţelegere. Îţi poate fi solicitat sprijinul într-o problemă, probabil lista de invitaţi pentru masa de Crăciun! Nicio grijă importantă aşa că lasă-te purtat de Spiritul Crăciunului. Sfârşitul anului este o perioadă splendidă ca să legi noi prietenii, să te distrezi. Ajunul Crăciunului poţi să-l sărbătoreşti cu colegii de la firma la un club la modă, sau acasă, cu familia extinsă, pe îndelete cu meniu bogat şi discuţii la mai multe pahare.

SĂGETĂTOR   Stelele te avantajează pe plan profesional. Ideile tale sunt astăzi clare şi chiar de o oarecare eleganţă. Nici planul relaţiilor umane nu este prost aspectat. O zi plăcută, în plină formă! Dacă eşti în vacanţă de Crăciun pe seară, seara de Ajun, este un prilej colosal pentru o petrecere de iarnă cu cântece şi jocuri, ca să nu mai vorbim de dans. Dacă nu, o să ai o insomnie pe cinste! Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Mici răutăţi cu beteală şi lumânări colorate! Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii. Ajunul Crăciunului trebuie să-l sărbătoreşti, cu tot fastul cuvenit şi cu ritualurile tradiţionale, în familie.

CAPRICORN   Dimineaţa evită graba, nerăbdarea şi deciziile pripite. Investiţiile făcute azi, obligaţiile pe care le onorezi în relaţiile umane, cadourile de Crăciun, pot aduce „dividente” interesante! Ultima parte a lunii decembrie şi 24 decembrie, în special, este o perioadă  favorabilă pentru realizarea speranţelor şi a dorinţelor. Trebuie, numai, să dai consistenţa necesară eforturilor şi să eviţi inactivitatea. Pe de altă parte trebuie să fii mai cinstit(ă) în relaţiile cu noul tău prieten(ă), împărtăşeşte-i viziunea ta despre viaţă şi poţi să ai surpriza plăcută că ţi-o împărtăşeşte pe de-a întregul! Ajunul Crăciunului te găseşte cu multă treabă dar şi cu bucurii împărtăşite.

VĂRSĂTOR   Configuraţia indică că-ţi trebuie mai multă obiectivitate. Trebuie să stai în defensivă până realizezi noul orizont de vedere. Oricum, Crăciunul este mâine fie că eşti pregătit, sau nu! Câştiguri neaşteptate, daruri probabil. Ziua de Crăciun, de Ajun de Crăciun este pentru mulţi nativi un bun prilej de reflecţie şi bilanţ. Te simti excelent ceea ce este un motiv suficient sa tii nasul pe sus. Înfumurarea şi aerele de primadonă îţi vor trece imediat când o să faci socoteala cât ai cheltuit pentru Crăciun şi ce datorii ai de achitat. Dar asta, mai târziu, acum ai de dansat şi de distrat!

PEŞTI  Azi evită nepăsarea, nerăbdarea şi mai ales graba, chiar dacă eşti în urmă cu pregătirile, aranjamentele, cumpărarea cadourilor de Crăciun! Nu lăsa lucrurile neclare sau „în coadă de peşte”! Pregătirile de Crăciun fiind aproape terminate, relaxează-te! Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că ai întârziat, ca întotdeauna. Atitudinile tale de fată, sau băiat bun nu prea au căutare în lumea asta decadentă şi superficială. Aşa că trebuie să cauţi cu multă atenţie pe cineva care să-ţi împărtăşească opiniile şi să te completeze, cineva cu care să te simţi bine în noaptea de Ajun de Crăciun!