Ca în Occident. Pictură de la un artist IMPORTANT, donație pentru holul unui spital. Unde s-a întâmplat

Ca în Occident. Pictură de la un artist IMPORTANT, donație pentru holul unui spital. Unde s-a întâmplat

Un spital din vestul țării devine tot mai frumos în interior. Opere de artă de la artiști cu cotă bună ajung pe pereții transformați în simeze.

Galeria Jecza împreună cu Galeria LogArt, au donat Spitalului Judeţean din Timişoara lucrarea intitulată „Peisaj Urban” 2006 aparţinând pictorului Sorin Scurtulescu.

Pictorul Sorin Scurtulescu este co-fondator al grupului de pictură Noima. În prezent trăieşte şi lucrează în Timişoara şi Viena.  A avut numeroase expoziţii în România şi în străinătate.

„Într-un spital din Viena am observat picturi contemporane de mari dimensiuni aşezate pe coridoarele largi ale spitalului, producându-mi o impresie de bucurie şi lăsându-mi o cu totul altă stare, faţă de cea neplăcută pe care ţi-o lasă peretele alb, specific spitalelor de la noi. La Viena în spital parcă erai într-un muzeu de artă contemporană. Astfel am vorbit cu Andrei Jecza să iniţiem împreună o schimbare în oraşul care a fost ales Capitală Culturală Europeană pentru 2021. Desigur că în acest context ne-am bucura să avem în Timişoara şi un muzeu de artă contemporană în adevăratul sens al cuvântului, dar cred că şi colecţiile de artă contemporană din marile instituţii ale unui oraş pot fi un patrimoniu cultural important pentru viitoarele generaţii”, a declarat artitul cu ocazia perfectării donației.