CA ÎN FILMELE HORROR. Un tren a deraiat la Dâmboviţa. Au murit doi oameni
- Ionu ţ Fantaziu
- 6 iulie 2012, 09:28
Accidentul s-a întâmplat aseară în dreptul comunei Ion Luca Caragiale, din Dâmboviţa. Trenul, care era un marfar încărcat cu cărbune şi piatră, ar fi avut unele probleme tehnice şi nu a mai putut frâna.
În dreptul trecerii de nivel de cale ferată la halta Olari, trenul a izbit în drumul său o Dacia Logan în care se aflau patru persoane. Marfarul a continuat să meargă aproximativ 1 kilometru şi s-a oprit abia după ce a deraiat de pe şine, în dreptul unui pod. Doi dintre pasagerii Loganului şi-au pierdut viaţa, iar ceilalţi doi sunt răniţi grav. În urma impactului, peste automobil au căzut tone de cărbune şi piatră. Echipele de intervenţie s-au chinuit aproximativ patru ore pentru a elibera trupurile din maşină. În locul accidentului au fost şase ambulanţe, precum şi două echipaje de pompieri.