Buletin furat sau pierdut în străinătate. Procedura de urmat pentru revenirea în țară

Buletin furat sau pierdut în străinătate. Procedura de urmat pentru revenirea în țarăCalatorii Sursa foto: Arhiva EvZ

Românii care călătoresc în străinătate, în Uniunea Europeană, se pot confrunta cu situația în care își pierd documentele de identitate. Într-un astfel de context este bine de știut ce trebuie făcut pentru a obține acte provizorii.

Buletinul pierdut sau furat în străinătate, într-o țară UE, poate provoca probleme românilor aflați în călătorie. Aceasta cu atât mai mult dacă nu au asupra lor un pașaport cu care să-l înlocuiască.

Informații pe care trebuie să le știe românii

Cetățenii care călătoresc în străinătate, în vacanță sau cu alte scopuri, trebuie să se informeze din timp cu privire la procedurile de urmat în cazul pierderii sau furtului actului de identitate în baza căruia călătoresc. Românii trebuie să se adreseze ambasadei sau consulatului României, din respectivele regiuni, pentru a primi un titlu de călătorie. Doar înarmați cu acest document, ei pot reveni în țară.

Titlul de călătorie poate fi folosit doar pentru revenirea în țară, respectiv pentru trecerea granițelor. Imediat ce posesorul a ajuns pe teritoriul românesc, trebuie să-și facă documente de identitate noi.

Titlul de călătorie îşi pierde automat valabilitatea la intrarea în România. De altfel, românii trebuie să știe că acest document nu poate avea o valabilitate mai mare de 30 de zile.

Pentru obținerea titlului de călătorie, românii trebuie să urmeze o serie de pași procedurali stabiliți prin lege.

Titlurile de călătorie

Sursă foto: Dreamstime.com

Procedura în cazul pierderii documentelor

Românii care își pierd documentele de călătorie în străinătate trebuie să urmeze o serie de proceduri stabilite prin lege. În primul rând, aceștia trebuie să declare pierderea sau furtul la o secție de poliție, din țara respectivă. În declarație trebuie trecute data, ora, locul și modul în care a fost pierdut actul de identitate.

De la secția de poliție, românii aflați într-o astfel de situație trebuie să solicite o dovadă. Este vorba despre raportul întocmit de polițiștii care au preluat declarația cu privire la pierderea sau furtul documentelor.

Cu acest raport, obținut de la poliție, persoana care a rămas fără acte de identitate se va putea adresa ambasadei sau celui mai apropiat consulat. Aici va solicita, în mod gratuit, titlul de călătorie. Pentru eliberarea documentului românii trebuie să se prezinte personal la oficiile consulare. Acest lucru este obligatoriu deoarece ei trebuie fotografiați și să semneze pentru document. Cei care solicită acest document vor trebui să prezinte:

  • Pașaport (dacă există unul valabil);
  • Copie a raportului de poliție;
  • Fotografie recentă;
  • Taxa consulară.
carte de identitate

Sursa foto: EVZ

Românii pot obține cartea de identitate doar în țară

Cartea de identitate este un document care confirmă identitatea, cetățenia română și locuința stabilă în România. Documentul se eliberează, conform legii, începând cu vârsta de 14 ani. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, cartea de identitate este document de călătorie în toate statele membre.

Persoanele care au deținut o carte de identitate pot solicita un nou document doar în țara de origine. Procedura permite ca actul să fie eliberat personal sau prin intermediul unei persoane împuternicite cu procură specială, în cazul celor care sunt în străinătate și nu pot veni în țară. Procura se autentifică doar de o misiune diplomatică sau un consulat al României.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot solicita o carte de identitate provizorie în România, pe durata șederii în țară. În acest caz nu au nevoie de o procură specială. Românii care doresc să își redobândească domiciliul în țară trebuie să depună personal cererea la autoritățile competente.