Bugetele TAROM și CFR Călători, blocate. Miruță refuză să le aprobe
- Mădălina Sfrijan
- 19 iunie 2026, 14:56
tren CFR. Sursa foto: Facebook
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că nu va aviza bugetele propuse de TAROM și CFR Călători, motivând că acestea conțin estimări pe care le consideră nerealiste și care ar putea contribui la agravarea problemelor financiare ale celor două companii de stat.
Radu Miruță refuză să semneze bugetele TAROM și CFR Călători
Potrivit ministrului, rolul său este de a preveni validarea unor documente construite pe premise care nu reflectă situația economică reală și care pot ascunde dificultățile financiare existente.
Referindu-se la TAROM, Miruță a declarat că proiectul de buget include calcule care nu corespund costurilor actuale. Acesta a indicat, drept exemplu, prețul combustibilului utilizat în fundamentarea documentului, despre care susține că este semnificativ mai mic decât valoarea reală de pe piață. De asemenea, ministrul a criticat prognozele privind gradul de ocupare al aeronavelor, apreciind că acestea sunt prea optimiste în raport cu situația din teren.
„Responsabilitatea, din punctul meu de vedere, este să oprești aceste pierderi atunci când le vezi. Nu să semnezi un document în care 2 plus 2 scrie că e egal cu 10 și să spui că e corect”, a declarat ministrul.

Radu Miruta. Sursa foto: Facebook
Situația CFR
Situații similare ar exista, potrivit lui Miruță, și la CFR Călători. Acesta susține că proiectul de buget al companiei include venituri estimate care depind de o serie de factori și nu pot fi considerate sigure în momentul elaborării documentului financiar.
„Sunt niște potențiale venituri pe care CFR Călători le are, care nu pot fi considerate a fi certe. Sunt foarte multe condiții care influențează încasarea acestor venituri sau nu”, a spus Miruță.
Ministrul a evitat să ofere detalii suplimentare despre aceste surse de venit, argumentând că prezentarea lor publică nu ar fi în interesul comercial al companiei.
Ministrul afirmă că refuzul de a aviza bugetele nu pune în pericol funcționarea TAROM și CFR Călători.
„Știți ce nu este în avantajul acestor companii de stat? Ca din această clădire să se dea apă la moară celor care trag bani din această companie și să spună că e în regulă. Eu opresc asta”, a afirmat ministrul.
Bugetele TAROM și CFR Călători, sub semnul întrebării după intervenția lui Radu Miruță
Totodată, acesta a explicat că legislația în vigoare nu îi permite să intervină direct în activitatea conducerilor TAROM și CFR Călători, însă statul își poate exercita atribuțiile prin reprezentanții săi în adunările generale ale acționarilor, acolo unde sunt analizate și aprobate documentele financiare ale companiilor.