Bugetarii care lucrează cu fonduri europene, protest față de pierderea sporurilor și privilegiilor
- Alex Ichim
- 15 iulie 2025, 08:21

Bugetarii care gestionează fonduri europene și naționale destinate domeniului agricol au declanșat protestele față de pierderea sporurilor. Marți, anagajații APIA, AFIR și MIPE protestează în fața Palatului Victoria față de măsurile fiscale de reducere a privilegiilor și sporurilor care, în opinia lor, „afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”.
Bugetarii de la APIA, AFIR și MIPE, protest în Piața Victoriei
Bugetarii care gestionează finanțările pentru fermieri vor organiza un protest în Piața Victoriei.
Este vorba despre salariații Agenției de Plăți și Intervenții Agricole (APIA), Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Adică toate acele instituții care gestionează fondurile naționale, dar mai ales banii europeni dedicați sectorului agricol.
Sindicatele anagajaților acestor structuri ale statului român sunt afiliate Blocului Național Sindical (BNS).
În intervalul 10:00 – 14:00, în Piaţa Victoriei, va avea loc un protest organizat de Sindicatul Salariaţilor APIA, Sindicatul Salariaţilor din AFIR şi Sindicatul Salariaţilor din MIPE, toate afiliate la Blocul Naţional Sindical (BNS), a anunţat confederația sindicală BNS.
Bugetarii de la fonduri europene ies în stradă împotriva tăierilor de sporuri și privilegii
Protestul salariaților de la stat care gestionează banii dedicați sectorului agricol este împotriva măsurilor fiscale luate de Guvern, prin care le sunt tăiate sporurile și privilegiile. Ei consideră că pachetul de măsuri „afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”, fără a explica în ce fel.
Organizatorii protestului estimează o prezență masivă la protestul din Piața Victoriei, unde sunt așteptați salariați din București și din țară. De asemenea, mai spun sindicaliștii BNS, proteste similare vor fi organizate în toate județele din țară.
După protestul din fața Guvernului, sindicaliștii vor confederației BNS vor depune un memoriu oficial la Registratura Guvernului.
Amenință cu blocarea subvențiilor din fonduri europene și locale
Protestele ar putea avea un impact semnificativ în domeniul agricol. În această perioadă sunt în analiză o multitudine de solicitări de finanțare venite din partea fermierilor. Este vorba despre cererei de finanțare prin programele de investiții din fonduri europene, destinate domeniului agricol.
De asemenea, tot în această perioadă au loc verificări, de către APIA, a dosarelor de finanțare pentru subvenția agricolă.
Un blocaj al activității în acest domeniu, declanșat de bugetarii nemulțumiți că-și pierd din sporuri și privilegii, ar putea înseamna întârzieri la plata subvenției către fermieri, dar și blocarea unor investiții în sectorul agricol.