Bucurie uriașă pentru fanii FCSB. 'Roş-albaştrii' au cucerit Cupa României

Bucurie uriașă pentru fanii FCSB. 'Roş-albaştrii' au cucerit Cupa României Sursa foto: arhiva EVZ

FCSB a jucat prima finală după cea din 2015, invingând cu scorul de 1-0 pe Sepsi Osk Sfântu Gheorghe.

FCSB şi-a adăugat în palmares al 23-lea trofeu al Cupei României, după scorul de 1-0 cu Sepsi Osk Sfântu Gheorghe. Victoria a fost obţinută la meciul de debut al antrenorului Anton Petrea pe banca tehnică. ''Roş-albaştrii'' au jucat prima finală după cea din 2015. Atunci ei învingeau Universitatea Cluj cu 3-0 pe Arena Naţională.

Prima ocazie a meciului a avut loc în minutul 22, când Coman a trimis pe lângă poartă din lovitură liberă de la 22 de metri. Ovidiu Popescu a şutat în minutul 30 peste poartă. Man a trimis şi el în minutul 35 peste transversală din poziţie ideală. Sepsi a avut o singură situaţie periculoasă, dar centrarea lui Cârnat, din minutul 37, a trecut prin faţa porţii.

FCSB a jucat mult mai bine după pauză

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipa a profitat şi de o scădere în jocul echipei covăsnene.

Moruţan a avut o acţiune personală reuşită. Ea a fost finalizată cu un şut puternic pe centrul porţii. Dar portarul Niczuly a respins în corner, în minutul 54. FCSB putea deschide scorul în minutul 57, când Panţîru a şutat violent în bară. FCSB a marcat în minultul 65, prin Man. Victoria echipei bucureştene a fost facilitată şi de eliminarea lui Bouhenna (79). El a primit două cartonaşe galbene în decurs de doar câteva minute.

Ocazie ratată de a trimite meciul în prelungiri

Sepsi OSK a avut ocazia de a trimite meciul în prelungiri. Dar Florin Tănase a respins salvator din faţa lui Celea (84).

FCSB a irosit câteva şanse de contraatac pe final. Coman, în prelungiri, a ratat o ocazie bună.El a şutat pe lângă poartă la finalul unei acţiuni personale.

Aceasta va fi prima finală care se va desfăşura fără spectatori.

Sepsi OSK a jucat în premieră finala Cupei României.

Victoria obţinută de FCSB este sinonimă cu calificarea în preliminariile Europa League atât a echipei bucureştene, dar şi a formaţiei FC Botoşani.

''FINALA CUPEI se joacă azi pentru voi. În pandemie şi totdeauna, EROI!''

Înaintea fluierului de start al finalei a fost ţinut un minut de reculegere în memoria tuturor românilor care şi-au pierdut viaţa de la începutul pandemiei. Minutul de reculegere a fost ţinut şi în memoria fostului preşedinte CCA, Dan Petrescu. Momentul a fost urmat de aplauze pentru toţi eroii din linia întâi. Lor le-a fost dedicat şi un banner pe care scria : ''FINALA CUPEI se joacă azi pentru voi. În pandemie şi totdeauna, EROI!''

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FCSB 0-1 (0-0) Au marcat: Dennis Man (65). Ploieşti, Stadion ''Ilie Oană'' - fără spectatori Cupa României - finală

Au evoluat echipele:

Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly - 88. Radoslav Dimitrov (14. Tomas Diaz, 75), 29. Rachid Bouhenna (căpitan), 4. Răzvan Țincu, 96. Florin Ştefan - 13. Ronaldo Deaconu, 8. Gabriel Vaşvari, 23. Anass Achahbar (6. Daniel Celea, 83) - 27. Nicolae Cârnat (10. Lorand Fulop, 46), 25. Goran Karanovic (18. Pavol Safranko, 46), 11. Marius Ştefănescu (99. Balazs Csiszer, 75). Antrenor: Leo Grozavu. Rezerve neutilizate: 95. Csongor Fejer - 5. Lorant Kovacs, 7. George Dragomir, 21. Peter Gal Andrezly. FCSB: 99. Andrei Vlad - 2. Valentin Creţu, 4. Andrei Miron, 17. Iulian Cristea, 3. Ionuţ Panţîru (28. Alexandru Pantea, 90) - 23. Ovidiu Popescu, 27. Darius Olaru (11. Ovidiu Moruţan, 46), 20. Ionuţ Vînă (19. Adrian Petre, 46) - 98. Dennis Man, 10. Florin Tănase (căpitan), 7. Florinel Coman (25. Ovidiu Perianu, 90+3). Antrenor: Anton Petrea. Rezerve neutilizate: 33. Răzvan Udrea - 22. Cristian Dumitru, 29. Andrei Vlăduţ Pandele, 31. Andrei Istrate, 92. Adrian Niţă.

Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - CCA, Octavian Goga (Braşov) - FRF Cartonaşe galbene: Tănase (58), Bouhenna (77, 79). Cartonaş roşu: Bouhenna (79), potrivit agerpres.ro.