Istoria se repetă. Sute de blocuri din București nu au apă caldă și căldură, în pragul iernii

Istoria se repetă. Sute de blocuri din București nu au apă caldă și căldură, în pragul iernii Sursa Foto: Arhiva EVZ

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) cere instanței să oblige instituțiile abilitate să urgenteze și să finalizeze lucrările de la rețeaua de termoficare din Capitală, în condițiile în care la această oră sunt sute de imobile fără apă caldă și căldură.

Totul se întâmplă după ce doar în urmă cu câteva săptămâni autoritățile afirmau că problemele de anul trecut nu se vor mai repeta și în acest an în București.

Meteorologii anunță temperaturi negative în perioada următoare în București

Potrivit FACIAS, nu a fost începută nicio lucrare aferentă anului 2023 și, mai mult, nici cele din 2022 nu au fost toate finalizate:

„FACIAS duce o luptă continuă pentru drepturile cetățenilor din Bucuresti încă de anul trecut. Pentru asta a dat deja în judecată Primaria Capitalei. A solicitat instanței să oblige Primăria și compania de termoficare să urgenteze lucrările. În prag de iarnă, Capitala rămâne iar fără căldură și apă caldă. Locatarii din aproximativ 220 de blocuri, vorbim de peste 100.000 de oameni, sunt nevoiți să-ți încălzească apă pentru a se spăla. Sunt nevoiți să înfrunte frigul din case, în condițiile în care temperaturile pot ajunge noaptea și până la -2 grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News

FACIAS a dat în judecată Termoenergetica în acest an pentru prejudiciile aduse cetățenilor în ultima perioadă. A solicitat instanței să oblige compania de termoficare să urgenteze lucrările. Cum? Să aloce mai multe resurse. Mai mulți oameni, mai mulți bani, să subcontracteze lucrările dacă nu există suficientă resursă umană internă.

De asemenea, a propus să lucreze în schimburi, totul pentru a finaliza la timp lucrările. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum Bucureștiul are parte de aceleași probleme. Fundația a trimis zilele acestea o serie de întrebări pentru a vedea progresele sistemului față de anul 2022. Răspunsul primit de la Termoenergetica indică doar continuarea lucrărilor inițiate în anul anterior. Nu oferă un plan clar sau termene de finalizare. Concret, nimic nou anul acesta. Nu doar că nu au încheiat ce trebuia finalizat iarna trecută, dar nu au început nicio lucrare planificată pentru 2023”, transmite FACIAS.

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) prin activitatea sa, urmăreşte asigurarea transparenţei în funcţionarea instituţiilor statului, ca principiu al democraţiei şi statului de drept şi apără drepturile cetăţenilor români.

Șantiere la rețeaua de termoficare din București