„Bucătarul lui Putin” susține că a încercat să influențeze alegerile din SUA

„Bucătarul lui Putin” susține că a încercat să influențeze alegerile din SUA Sursa foto: Arhiva EVZ

Evgheni Prigojin, cel supranumit „bucătarul lui Putin”, a susținut că a intervenit în alegerile din Statele Unite, în trecut, încercând să le influențeze.

Apropiatul președintelui rus și fondatorul grupării de mercenari Wagner, a punctat că aceeași atitudine va fi luată și în viitor, deoarece ei știu exact ce trebuie să facă. Comentariile referitoare la alegeri au fost postate de serviciul de presă al firmei sale de catering Concorde.

Rusia a vrut să influențeze alegerile din SUA

Am intervenit în alegerile [din Statele Unite], continuăm să intervenim și o vom face și în viitor. Cu grijă, acuratețe, chirurgical și în modul nostru propriu, întrucât știm ce trebuie să facem. Vom înlătura simultan ambii rinichi și ficatul în timpul operațiunilor noastre de precizie”, a spus apropiatul lui Putin.

Explicațiile sale au venit după ce a fost întrebat de un jurnalist despre informația potrivit căreia acesta a finanțat influențarea alegerilor prezidențiale organizate în SUA în 2016.

Ne puteți urmări și pe Google News

Evgheni Prigojin a fost acuzat de SUA că încearcă să sponsorizeze și să influențeze astfel alegerile. În luna iulie, Departamentul de Stat de la Washington a oferit o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații legate de legăturile sale cu operațiunile desfășurate în mediul online.

De la începutul războiului din Ucraina, SUA și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva „bucătarului lui Putin”. Acesta a devenit din ce în ce mai vocal în ultimele luni și a fost chiar unul dintre criticii modului în care Ministerul Apărării de la Moscova conduce războiul din Ucraina, potrivit HotNews.ro.

Evgheni Prigojin, fondatorul grupării Wagner

La sfârșitul lunii septembrie, Evgheni Prigojin a admis luni că a fondat, în 2014, grupul paramilitar Wagner pentru a lupta în Ucraina şi a recunoscut prezenţa lui în special în Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină.

La acel moment, 1 mai 2014, a luat naştere un grup de patrioţi care şi-a luat numele Grupul tactic al batalionului Wagner”, a afirmat omul de afaceri într-un comunicat. În luna iulie mercenarii Wagner au început să facă recrutări în penitenciarele din Rusia și să caute voluntari pentru războiul din Ucraina în țările din Asia Centrală.