Bruxelles-ul insistă să convingă statele UE să primească refugiați

Bruxelles-ul insistă să convingă statele UE să primească refugiați

Germania și Austria cer o reuniune specială a liderilor europeni, pentru a dezbate criza imigranților, o problemă „a întregii Uniuni Europene”

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, într-o conferință de presă, că „problema poate fi rezolvată doar împreună, pentru că este o responsabilitate pentru întreaga Uniune Europeană”.

La reuniunea Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne, de luni seara, UE a decis să împartă 40.000 de migranți din Grecia și Italia în alte țări membre. Dar miniștrii n-au reușit să se pună de acord asupra cotelor obligatorii pentru încă 120.000 de solicitanți de azil. Majoritatea statelor au fost de acord, „în principiu”, dar propunerea Comisiei Europene va fi negociată, din nou, la o reuniune ce va avea loc în 8 octombrie.

Germania vrea pedepse

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, afirma, ieri, că ar trebui să existe modalități de exercitare a presiunii asupra țărilor care refuză cotele obligatorii, eventual prin reducerea fondurilor UE pe care le primesc. aceste țări. Mai ziere susținea că este de acord cu o propunere formulată în acest sens de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Comisia Europeană a dezmințit, însă, că ar fi favorabilă unei reduceri a fondurilor structurale și a precizat că „Juncker n-a spus niciodată așa ceva”.

„Acordurile de parteneriat şi programele operaţionale nu oferă baza legală pentru reducerea alocărilor de fonduri structurale, dacă un stat membru refuză mecanismele constrângătoare de relocalizare a refugiaţilor”, a precizat un purtător de cuvânt al CE. Ca să se adopte o astfel de măsură ar fi nevoie de revizuirea cadrului financiar multianual, ceea ce nu este, deocamdată, luat în considerare.

Comisia spune „Nu”

„Comisia nu este adepta pedepsei, ci a încurajării”, a subliniat Margaritis Schinas, iar această idee „nu este calea cea mai inteligentă de a comite un şantaj”, a spus și o sursă ungară de la Bruxelles.

Un oficial al Agenției ONU pentru Refugiați, Melissa Fleming, a explicat că haosul imigranților va continua, în lipsa unor măsuri ale UE, pentru că imigranții caută alte rute de a ajunge în Europa.