DECIZIE cu SCANDAL la Bruxelles. „Nu-şi mai are locul în sânul PPE”

DECIZIE cu SCANDAL la Bruxelles. „Nu-şi mai are locul în sânul PPE”

Parlamentul European a votat recent pentru activarea articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce la adoptarea de sancţiuni împotriva Ungariei, cu sprijinul eurodeputaţilor PPE.

În aceste condiții, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat că premierul ungar Viktor Orban „nu-şi mai are locul în Partidul Popular European (PPE)".  

„Am spus-o la summitul (PPE) de la Salzburg (20 septembrie). Chiar dacă respect omul, văd multe incompatibilităţi între cuvintele sale şi valorile creştin-democrate pe care familia PPE este fondată. Cu excepţia situaţiei în care ne garantează că va respecta valorile fundamentale şi programul electoral al PPE", a mai afirmat Juncker, potrivit www.agerpres.ro

Înaintea reuniunii popularilor europeni care a precedat summitul european desfăşurat în septembrie la Salzburg, preşedintele PPE, Joseph Daul, a declarat că o eventuală excludere din PPE a partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban nu va fi uşor de realizat şi că va încerca în continuare să discute cu acesta din urmă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Despre Viktor Orban vorbim mereu şi vom vorbi astăzi din nou cu el. Nu este uşor. O ştim cu toţii (...) Mereu am spus că presa nu mă poate obliga să-l exclud pe Viktor Orban. Avem democraţie în partidul nostru (PPE), avem stat de drept, libertate şi reguli”, a declarat Daul, răspunzând unei întrebări legate de o eventuală excludere a Fidesz din PPE.

Pe de altă parte, preşedintele PPE a criticat faptul că, în opinia sa, se vorbeşte numai despre Orban, nu şi despre alte ţări, precum Malta, Slovacia sau România, toate guvernate de formaţiuni politice membre ale Partidului Socialiştilor Europeni, ţări unde, consideră Daul, există de asemenea încălcări ale statului de drept.

De asemenea, Bruxellesul îi cere Italiei să-şi modereze cheltuielile şi să-şi reducă deficitul public.

„Nu am nimic împotriva Italiei, dimpotrivă. O iubesc. Să înceteze să ne descrie ca pe nişte monştri reci şi ascunşi în buncăre, insensibili la apelul popoarelor", a mai spus Juncker.

„Autorităţile italiene sunt libere să-şi facă propriile alegeri, atât în acest domeniu, cât şi în cel al venitului minim sau al fiscalităţii companiilor. Ea trebuie totuşi să respecte regulile pentru a nu pune în pericol solidaritatea europeană", a adăugat Jean-Claude Juncker.