„Oamenii vor putea să trimită bani în siguranță sau să facă o achiziție de la o companie locală fără a părăsi chatul. Cele peste 10 milioane de întreprinderi mici reprezintă bătăile inimii comunitățile braziliene. Acum, pe lângă vizualizarea catalogului unui magazin, clienții vor putea să efectueze şi plăți pentru achiziţionarea de produse” – explică compania pe blogul său.

WhatsApp precizează că sistemul ține cont de securitate și „pentru a preveni tranzacțiile neautorizate, va fi necesar un PIN special alcătuit din șase cifre, sau o amprentă digitală”. La început „vom susține carduri de debit sau de credit Banco do Brasil, Nubank și Sicredi pe rețelele Visa și Mastercard și lucrăm cu Cielo, principalul procesator de plăți din Brazilia. Am creat un model deschis pentru a putea găzdui mai mulţi parteneri în viitor”.

Trimiterea de bani sau cumpărarea de produse pe WhatsApp este gratuită pentru utilizatori, în timp ce companiile vor plăti un comision. Plățile vor fi efectuate prin intermediul platformei Facebook Pay, care permite utilizatorilor să trimită bani, sau să facă o achiziție de la o companie locală fără a părăsi APP-ul. (Rador)