Brazilia: 100 de morți în inundațiile devastatoare din sudul țării
- Iuliu Vlădescu
- 10 mai 2024, 08:18
Brazilia. În Porto Alegre, capitala statului Rio Grande do Sul, și în peste 400 de localități, peste 160.000 de oameni au fost deja nevoiți să-și părăsească locuinţele din cauza creșterii impresionante a nivelului apelor provocată de vremea rea.
Tragedie în Brazilia
O sută de oameni au murit, 372 au fost răniți și 128 au fost daţi dispăruți în inundațiile fără precedent provocate de ploile torenţiale din sudul Braziliei, potrivit ultimului bilanţ, încă provizoriu, publicat miercuri, 8 mai, de apărarea civilă.
Bilanţul anterior indica 95 de morți și 131 de dispăruți în statul Rio Grande do Sul, afectat săptămâna trecută de intemperii de o violenţă ieşită din comun.
În Porto Alegre, capitala regională, și în peste 400 de localități, peste 160.000 de oameni au fost deja nevoiți să-și părăsească locuinţele din cauza creșterii impresionante a apelor provocată de vremea rea, pe care experții o leagă de încălzirea globală și de fenomenul El Niño.
100.000 de locuințe avariate sau distruse complet
Aproape 100.000 de locuințe au fost avariate sau distruse, iar prejudiciul economic a ajuns la 4,6 miliarde de reali (aproximativ 842 de milioane de euro), potrivit Confederației Naționale a Municipiilor.
Transporturi cu ajutoare și donații din toată țara au fost debarcate marți în metropolă, unde "cea mai urgentă nevoie este apa", a amintit Sabrina Ribas, de la Apărarea civilă.
Doar două din cele șase stații de epurare funcționează, iar spitalele și centrele de cazare sunt aprovizionate cu autocisterne, a informat primăria capitalei, după ce a decretat raționalizarea apei.
Brazilia încearcă să găsească fonduri pentru intervenții
În cadrul unei operațiuni "asemănătoare unei situații de război", Marina urma să trimită miercuri în regiune portavionul Atlantico, cea mai mare navă militară din America Latină, cu două stații mobile de epurare a apelor uzate.
Președintele ţării, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunțat deschiderea "fondurilor de urgență" de către guvernul federal pentru "prim ajutor".
La rândul său, guvernatorul, Eduardo Leite, a anunțat alocarea a "200 de milioane de reali [36 de milioane de euro] în fonduri de urgență" de către statul Rio Grande do Sul. Aproximativ 15.000 de militari, pompieri, polițiști și voluntari au fost mobilizați pentru a salva victimele, scrie Le Monde.
(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)