Boris Becker, copilul teribil al lui Ion Țiriac, s-a lipit de Simona Halep

Boris Becker, copilul teribil al lui Ion Țiriac, s-a lipit de Simona Halep

În anii ’80, germanul avea să dea tenisul profesionist peste cap. Manager și antrenor i-a fost Ion Țiriac, dar colaborarea dintre cei doi nu a ținut decât un deceniu. După ce și-a încheiat cariera de tenismen, viața neamțului poreclit „Bum-Bum” a luat traiectoria greșită. Însă, Boris a revenit lângă cel care l-a făcut mare în „Sportul Alb”, și, mai nou, cei doi o vor ajuta pe actuala lideră WTA.

Germanul Boris Becker (51 de ani) este unul dintre „coloșii” tenisului mondial, al cărui palmares numără 49 de turnee la simplu, 6 turnee de Grand Slam (două la Australian Open, trei la Wimbledon și unul la US Open) și medaliat cu aurul olimpic la Barcelona ’92, în proba de dublu. În ciuda incredibilului său parcurs în „Sportul Alb”, neamțul poreclit „Bum-Bum” s-a remarcat și după ce și-a încheiat cariera de tenismen datorită aspectelor foarte colorate ale vieţii private.

 

„Este un om brutal”

Primul lucru la care te gândești atunci când de izbești de numele său este faptul că deține recordul de cel mai tânăr câștigător al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. La vârsta de 17 ani, 7 luni și 15 zile, Becker avea să devină și primul german care ridica deasupra capului la All England Club, după o finală de vis cu Kevin Curren, scor 6–3, 6–7, 7–6, 6–4.

La acea vreme, germanul fusese descoperit și lansat de nimeni altul decât Ion Țiriac, care i-a fost și manager și antrenor. În acest duo care a dat peste cap tenisul anilor 80, atât Țiriac, cât mai ales Becker au crescut vertiginos pe plan financiar. „La un moment dat, Țiriac a spart un pahar și a mestecat cioburile. Acela a fost un moment în care m-am gândit că nu e de glumă cu el. Este un om brutal”, povestea Becker în documentarul său. Dovadă că parteneriatul lor a fost unul solid, cei doi purtânduși un restect mutual. Colaborarea dintre Țiriac și Boris a ținut doar 10 ani, avea să se sfârșească în 1993, iar în 1999 și-a încheiat și cariera de jucător.

Nu se cunoaște cauza rupturii dintre cei doi, dar presa internațională a dat vina pe faptul că românul nu se înțelegea cu familia de atunci a jucătorului german.

S-a luptat cu falimentul și a refuzat ajutorul lui Țiriac

Christian Schommers, autorul volumului autobiografic al lui Boris Becker, - „Viața nu e un joc” -, relata că despărțirea de omul de afaceri român este una dintre cauzele care l-au împins pe german spre faliment. „Separarea de Ion Țiriac a fost o mare greșeală. După ce nu l-a mai avut lângă el, totul a mers în jos pentru Becker, din punct de vedere financiar. A avut prea mulți consilieri în jurul său. Dar în final, Boris a fost pe cont propriu și n-a avut un om care să-l supervizeze, precum Țiriac. Nu avea cum să fie bine. Ca să treacă peste această situație, Becker trebuie săși schimbe viața socială. Boris încă trăiește ca atunci când juca. Acei ani s-au dus demult”.

Ion Țiriac s-a oferit să-și ajute fostul elev, dar germanul a refuzat, chiar dacă, în 2017, a fost declarat falimentar de un tribunal din Marea Britanie. Ca să depășească problemele financiare, bunurile sale au fost scoase la licitaţie, pentru recuperarea datoriilor. Tot atunci, românul spunea: „Boris Becker este parte din viața mea. Dacă are nevoie de 10 milioane de euro, îi voi da imediat această sumă. Este o personalitate foarte importantă, are și el dreptul să comită greșeli. Mai mult decât a făcut Boris pentru Germania nu se poate face”.

Consilier în echipa lui Halep

Înaintea Crăciunului, Simona Halep a petrecut alături de Ion Țiriac, Ilie Năstase și Boris Becker la „Stejarii Country Club”. Cu ocazia petrecerii a celei de-a cincea aniversări a centrului sportiv s-a mărit și echipa Simonei. Potrivit Libertatea, legendarul Boris Becker va fi consilierul lui Halep, iar germanul va fi plătit cu 20.000 de euro pe lună. Becker revine, așadar, în tenis. Germanul a fost antrenorul uluitorului jucător sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial. Chiar dacă a rămas fără antrenorul Darren Cahill, constănțeanca a anunțat echipa pentru noul sezon. La Australian Open, cea mai bună jucătoare de tenis din lume îi va avea alături pe sparring-partner-ul Vasile Antonescu, fizioterapeutul Andrei Cristofor și preparatorul fizic Teo Cercel.

 

Ne puteți urmări și pe Google News