Controalele "curg" la Autoritatea Naţională Apele Române (ANAR), după ce secretarul de stat pentru relaţia cu parlamentul, Valentin Iliescu, a acuzat că banii pentru diguri a locaţi după inundaţiile care au lovit România în vara lui 2008 "s-au furat ca-n codru".
Afirmaţiile acestuia se bazează pe un document al Curţii de Conturi - prezentat, astăzi, şi de EVZ -, care arată cum s-au "sifonat" o parte din fondurile alocate din bani publici pentru stoparea efectelor calamităţilor.
De altfel, astăzi, inspectorii Curţii au descins din nou la sediul ANAR, în timp ce ministrul mediului, Laszlo Borbely, anunţa că şi-a trimis Corpul de Control pentru "a lua la puricat" documentele instituţiei. "Sperăm ca, în câteva săptămâni, să avem un raport complet şi atunci vom şti cu exactitate ce s-a întâmplat", a conchis Borbely.
"Nu mi-a cerut nimeni explicaţii"
Potrivit unor surse din cadrul ANAR, ministrul a şi primit un "raport preliminar" pe această temă de la directorul autorităţii, Csaba David, şi de adjunctul acestuia, Ovidiu Gabor, un foarte vechi angajat al instituţiei.
În schimb, Marius Postelnicescu, cel care a condus ANAR în 2008, spune că nu ştie nimic despre acea notă a Curţii de Conturi şi că nu a fost chemat niciodată să dea explicaţii. "În ceea ce priveşte procesele-verbale de recepţie a lucrărilor, acestea erau întocmite de comisii formate şi din oficiali de la Interne, Mediu şi Finanţe", a arătat Postelnicescu.