BOMBĂ în justiția românească. Legea privind pricarea de libertate a fost modificată. Cine va beneficia de închisoare la domiciliu
- Lucian Ionescu
- 29 octombrie 2018, 21:22
Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost modificată luni în plenul Senatului.
Potrivit noii forme a actului normativ, "în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la 18 luni (faţă de 1 an forma în vigoare) executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte cu violenţă", potrivit agerpres.ro
Noul act normativ prevede: "Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (...) va dispune continuarea efectuării pedepsei prin detenţie la domiciliu cu sistem electronic de supraveghere. (...) Sistemul de supraveghere electronică se va realiza într-un regim informatic securizat, fiind supus atestării, autorizării şi înregistrării de Ministerul Comunicaţiilor".
Senatul a mai stabilit că "regimul detenţiei la domiciliu se aplică şi persoanelor condamnate la închisoarea de până la 10 ani - femeile însărcinate, persoane care au în întreţinere minori, dacă acestor persoane nu li s-au interzis drepturile părinteşti înaintea pronunţării unei hotărâri de condamnare definitive".
Actul normativ va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.