BOMBĂ de la DNA! Kovesi cere URMĂRIREA PENALĂ a unui fost ministru. Iohannis trebuie să decidă

BOMBĂ de la DNA! Kovesi cere URMĂRIREA PENALĂ a unui fost ministru. Iohannis trebuie să decidă

DNA a sesizat președintele Klaus Iohannis în legătură cu ridicarea imunității în vederea urmăririi penale a lui Valerian Vreme, fost ministru al Tehnologiei și Comunicațiilor, în legătură cu acuzația de abuz în serviciu.

Astfel, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României, pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui VREME VALERIAN, fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat al DNA.

„În perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”, conform DNA.

Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12 august 2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

Procurorii susțin că statul a fost prejudiciat cu peste 11 milioane de lei.

"Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, în valoare totală de 11.291.793,99 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG", arată DNA.

Cererea trimisă de DNA este însoţită şi de patru volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.