Bogdan Ivan, după informațiile despre Kimberly Guilfoyle și Bolojan: „Disperați că pierd puterea, halucinează!”
- Maria Dima
- 27 septembrie 2026, 16:42
Bogdan Ivan. Sursa foto: Facebook
- Bogdan Ivan: „Disperați că pierd puterea, halucinează!”
- Bogdan Ivan: SUA este al doilea furnizor de gaze al UE
- Prețul angro al gazului a ajuns la 405 lei/MWh, susține Ivan
- Coridorul Vertical și banii pierduți de România
- Neptun Deep nu ar elimina necesarul de gaze din import
- „Guvernul Mureşan va fi respins în Parlament pentru că nu a convins”
- Ce a scris Wall Street Journal despre întâlnirea de la Atena
- Plângeri penale pentru „trădare”
Informațiile publicate de Wall Street Journal despre o presupusă implicare a ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în schimbarea Guvernului Bolojan au fost corelate în spațiul public cu întâlnirea pe care aceasta a avut-o în luna martie cu Sorin Grindeanu și Bogdan Ivan, pe tema Coridorului Vertical de Gaze.
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a declarat că românii vor plăti cu 40% mai mult pentru gaz în perioada următoare și că depozitele de gaze ale României au coborât sub 80% ca nivel de umplere. El a susținut, totodată, că LNG-ul american poate contribui la reducerea prețului gazelor și a criticat acuzațiile lansate în contextul informațiilor publicate de presa americană.
Bogdan Ivan: „Disperați că pierd puterea, halucinează!”
Bogdan Ivan a scris pe Facebook că informațiile apărute în spațiul public reprezintă, în opinia sa, o încercare de a muta atenția de la problemele guvernării și a acuzat reprezentanții USR de lansarea unor informații false.
„Disperaţi că pierd puterea, halucinează! Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă să treacă. Sunt disperaţi când văd că idolul lor Bolojan este din ce în ce mai "imperfect". Disperaţi că PSD nu acceptă şantajul lor, atacă cu disperare şi minciuni.
Sunt disperaţi şi încearcă în mod jenant şi periculos să mute atenţia de la eşecul lor, la o teorie a conspiraţiei care nu numai că nu stă în picioare, dar felul cum este fabricată trădează incompetenţa lor. De sus până jos. Sunt atât de disperaţi încât mi-au făcut o plângere penală pentru trădare! Intimidează, hărţuiesc şi mint o ţară întreagă. Atâta pot, atâta ştiu. Dar indiferent de mizeriile pe care le fac împotriva mea, eu nu voi ceda! Dimpotrivă! Voi merge până la capăt şi voi demonta public, punct cu punct, dezinformările şi minciunile lor!”, scrie Ivan pe Facebook.
Bogdan Ivan: SUA este al doilea furnizor de gaze al UE
Fostul ministru al Energiei a explicat că Statele Unite sunt furnizorul numărul doi de gaze la nivelul Uniunii Europene, cu volume de 75,6 miliarde de metri cubi în 2025.
„Numai Norvegia furnizează mai mult gaz în UE decât SUA şi asta prin conducte, nu pe mare. Volumele de gaz rusesc folosite în UE nu sunt zero, sunt încă 36 de mld metri cubi. Ce înseamnă asta? Înseamnă că LNG-ul american scoate UE din dependenţa istorică faţă de Rusia! Le sugerez comisarilor bolşevici din USR să formuleze plângeri penale de trădare împotriva tuturor companiilor care au îndrăznit să importe LNG din SUA!”, relatează fostul ministru al Energiei.
Prețul angro al gazului a ajuns la 405 lei/MWh, susține Ivan
Bogdan Ivan a susținut că premierul demis Ilie Bolojan și premierul desemnat Siegfried Mureșan nu vor ca românii să știe că prețul angro al gazului în România a ajuns la 405 lei/MWh, cu 30% peste plafonul final pentru consumatorul casnic, de 310 lei/MWh.
„Că românii vor plăti pentru gaz cu 40% mai mult în perioada următoare este aproape un verdict. Indiferent de plafonare, cineva trebuie să plătească factura. Tot noi! Ei nu vor ca tu să ştii asta şi atunci detonează tot felul de pocnitori cum ar fi că LNG-ul american este scump. Pe bune? Este o minciună!”, notează Bogdan Ivan.
El a susținut că europenii plătesc în prezent 71,89 euro/MWh pentru gaz, în timp ce pe piață există contracte pe termen lung pentru LNG american în Europa la 27 euro/MWh, cu toate costurile și taxele incluse.
„Mai puţin de jumătate cât plăteşte Bolojan pe gaz acum. Să fie foarte clar. Nu vă lăsaţi minţiţi şi manipulaţi. LNG-ul din SUA vine la un preţ competitiv. Sigur, există alternativa gazului rusesc, doar că pe acela nu îl plăteşti doar cu bani ci şi cu sânge. Depozitele de gaz ale României sunt acum la sub 80%! În septembrie 2024 erau deja pline, iar acum un an erau la peste 91%!. Să fie cât se poate de simplu.
Aceşti incompetenţi nu au reuşit să umple depozitele de gaz, ceea ce evident că va avea inclusiv un impact pe preţ şi economie. De ce nu vorbesc unii "comentaci" despre asta şi sunt preocupaţi să ţeasă conspiraţii cu înţelegeri ascunse între noi şi SUA? Gândiţi-vă puţin. Este o diversiune sinistră menită să protejeze incompetenţa echipei de guvernare Bolojan. Ştiu că suntem peste media europeană şi că nu vorbim exclusiv despre o problemă domestică, dar chiar şi aşa poate LNG-ul american ar fi prins bine acum? Nu?”, mai afirmă Ivan.
Coridorul Vertical și banii pierduți de România
În ceea ce privește Coridorul Vertical, Bogdan Ivan a spus că proiectul a împlinit deja 10 ani și a întrebat de ce România nu este încă un jucător în acest sistem.
„România a pierdut miliarde pentru că ei nu au făcut nimic, dar hoardelor de USR-işti bolşevici nu le lipseşte tupeul de a arunca cu mizerie în cei care au încercat să facă din România cea mai puternică ţară în materie de energie din regiune. România a pierdut sute de milioane de euro anual din lipsă de decizie! Sume enorme din potenţiale tarife de tranzit pe Coridorul Vertical dar să nu uităm cum ne-au ocolit şi alte proiecte regionale. TurkStream este unul dintre ele. Remember? Şi acolo era o ţeapă? Inclusiv atacurile de acum, de această dată împotriva mea, trădează o gândire meschină. Cu asta interesul strategic al României este tot timpul măcinat de unii care se dau experţi (utili) dar în spatele cărora sunt alte interese.
Numai din tarifare pe potenţialele volume din Coridorul Vertical, doar Transgaz (companie majoritar de stat), ar avea profituri suplimentare de 250 de milioane euro pe an. Aici vorbim numai de tranzit, dar dacă adăugăm factorul de multiplicare efectele cresc exponenţial. Este o mare prostie să fii împotriva acestui proiect, ca principiu. Să-l duci în zona această politică nu este numai o prostie, este o viclenie. Se va vedea în timp”, mai spune fostul ministru al Energiei.
Neptun Deep nu ar elimina necesarul de gaze din import
Bogdan Ivan a susținut că LNG-ul american nu înlocuiește resursele din Neptun Deep, dar poate contribui la scăderea prețului final în România.
„Avem gaze din Neptun Deep (şi aşa întârziate cu 11 ani minim) şi nu ne trebuie gaz din alte surse! O spun nişte ideologi cu şcoala făcută la seral, care sunt trompetele ruseşti de la noi. Ce exemplu de prostie structurală şi strategică pentru toţi cei care îl circulă! Vă anunţ că există România şi după 2035-2040. Estimările pentru această ţară a viitorului ne arată că după ce nu vom mai avea volume de gaz din Marea Neagră ne întoarcem pe deficit major de gaz, pentru că ce să vezi, consumul este proiectat să crească. Centrala de la Mintia are nevoie de gaz. Iernut la fel. Industria mare consumă. (...)Doar Mintia şi AzoMures acoperă 4 miliarde de metri cubi/an, adică tot ce produce Romgaz din Neptun Deep”, susţine fostul ministru Social Democrat.
„Guvernul Mureşan va fi respins în Parlament pentru că nu a convins”
Ivan afirmă că aceste volume ar putea fi obținute prin participarea României la Coridorul Vertical și prin încheierea unor relații comerciale pe termen lung care să asigure accesul la LNG american.

Siegfried Mureșan și Ilie Bolojan. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Acesta este adevărul. Restul sunt poveşt. Recapitulez şi subliniez. Indiferent de cantitatea de lături şi mizerii pe care le aruncaţi în mine, indiferent de tentativa jenantă de a crea o diversiune publică care să vă acopere incompetenţa, indiferent de plângerile penale mincinoase şi calomnioase pe care le faceţi, guvernul Mureşan va fi respins în Parlament pentru că nu a convins că poate face ceva bun pentru România şi pentru români. Va fi respins pentru că este arogant, va fi respins pentru că nu are viziune. Nu mai încercaţi să exportaţi acest eşec în alte state. Problema este la voi, eşecul vă aparţine!”, conchide Bogdan Ivan.
Ce a scris Wall Street Journal despre întâlnirea de la Atena
„În martie, la o cină organizată la Atena la care au participat oficiali greci şi americani, Kimberly Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, în faţa celorlalţi invitaţi. Referindu-se la prăbuşirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle le-a spus celor prezenţi: "Putem face asta oricărei ţări dorim. Putem face asta şi aici", potrivit unei persoane care a participat la cină şi altor persoane cărora li s-a povestit despre acest incident. Discuţia s-a înfierbântat, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat descrierea acestui schimb de replici”, a scris Wall Street Journal.

Kimberly Guilfoyle. Sursa foto: Instagram
După apariția articolului, informațiile au fost corelate cu imagini publicate în luna aprilie despre o întâlnire care ar fi avut loc în luna martie și la care au participat președintele PSD Sorin Grindeanu și ministrul de atunci al Energiei, Bogdan Ivan, alături de ambasadoare.
Referitor la aceste imagini, Grindeanu a declarat sâmbătă că „discuțiile cu ambasadoarea SUA în Grecia au vizat aspecte care țin de coridorul vertical de gaze, o rută energetică strategică în care România poate avea un rol de tranzit important” și că a văzut că acest lucru se regăsește și în programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureșan.
Plângeri penale pentru „trădare”
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat că le-a făcut plângere penală pentru trădare lui Grindeanu, Simion și Ivan.
„Să fie cercetaţi pentru că au negociat cu o putere străină aservirea şi subminarea economică a României. Povestea asta nu poate rămâne aşa. Când statul român ajunge să fie penetrat la vârf şi preşedinţi de partide vând suveranitatea şi securitatea economică a României, chiar suntem în faţa unui act de trădare pedepsit de legea penală. Dincolo de întâlnirea privată la restaurant, acţiunile acestor indivizi au lăsat clar urme scrise. Ivan, ministru al Economiei, participant la masa de taină cu ambasadoarea SUA la Atena, a făcut presiuni oficiale la preşedintele României, la premier şi a cerut implicarea SRI ca afacerea păguboasă pentru statul român să fie perfectată. Ce căuta Grindeanu la această întâlnire şi ce rol a avut în complot?”, a afirmat el.