Biserica Ortodoxă din Bulgaria are un nou patriarh. Cine este Daniil de Vidin

Biserica Ortodoxă din Bulgaria are un nou patriarh. Cine este Daniil de VidinPatriarhul Daniil. Sursa foto: Basilica

Biserica ortodoxă bulgară are un nou patriarh. Duminică, 30 iunie, prelatul Daniil a fost ales în frunte bisericii creștin ortoodoxe din țara vecină. În vârstă de 52 de ani, prelatul s-a remarcat prin pozițiile pro-Kremlin.

Biserica Ortodoxă din Bulgaria are un nou patriarh

Sfântul Sinod, organul suprem din Biserica Ortodoxă, l-a votat cu 69 de voturi din 138 posibile. Patriarhul Daniil  a câștigat în fața contracandidatului său, Grigorie la o diferență de numai trei voturi.

Biserica Ortodoxă din Bulgaria și-a ales conducătorul, după ce patriarhul Neofit a murit în luna martie acestui an. Spre deosebire de Daniil, patriarhul Neofit a cerut încetarea ostilităților din Ucraina.

Cu ceva timp în urmă, Daniil a postat un mesaj video prin care a susținut agresiunea rusă în Ucraina. De asemenea, noul lider al Bisericii din Bulgaria s-a numărat printre cei care au criticat decizia guvernului de la Sofia de a-i expulza pe șeful Bisericii Ruse din Sofia, arhiepiscopul Vasian și pe alți doi preoți bieloruși acuzați că ar fi servit interesele Federației Ruse.

Mesajul Patriarhului Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis duminică un mesaj la întronizarea noului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniil.

„În aceste clipe solemne, ne rugăm ca Atotmilostivul Dumnezeu să Vă dăruiască pace, bucurie și mult ajutor, ca să păstoriţi Biserica Ortodoxă Bulgară pe calea mântuirii, spre slava Preasfintei Treimi și a întregii Ortodoxii”, a transmis Preafericirea Sa.

patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel. Sursa foto: Basilica

Patriarhul Daniil este recunoscut pentru poziția pro-Kremlin

Patriarhul Daniil s–a născut pe 2 martie 1972 și este absolvent al Universității din Sofia. Din 2018, prelatul a servit ca mitropolit la eparhia din Vidin. În 2022, noul patriarh a emis mai multe directive pentru preoți prin care a criticat tendința de „a semăna ura față de una dintre părțile beligerante, desemnată ca unic agresor”.

Biserica Ortodoxă din Bulgaria, la al treilea patriarh

De asemenea, la alegerea noului patriarh din Bulgaria a participat și Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal și directorul Agenției de știri Basilica. Preafericitul Părinte Neofit a fost al treilea Patriarh după restabilirea Patriarhatului Bulgariei. A murit pe 13 martie 2024 la vârsta de 78 de ani. după ce a slujit vreme de 11 ani pentru Biserica Ortodoxă bulgară.