Satrapul care a persecutat biserica ortodoxă rusă. Record de simpatie al rușilor pentru Stalin.

Satrapul care a persecutat biserica ortodoxă rusă. Record de simpatie al rușilor pentru Stalin.

Peste jumătate din ruși au o părere bună despre Stalin, de la admirație până la simpatie, un record în raport cu anii precedenți

 

Potrivit unui studiu realizat de institutul Levada, 51% din persoanele interogate au avut un aviz favorabil pentru fostul lider Iosif Stalin, care a condus ca un satrap URSS-ul. Numai 14% din persoanele interogate, notează Russia Beyond, au avut opinii defavorabile la adresa „Tătucului popoarelor”, începând de la iritare și apoi „teamă și dezgust”.

 

Potrivit Levada, dacă în cursul anilor 2008-2014 atitudinea rușilor față de figura fostului lider sovietic era mai degrabă neutră, după 2015 proporția opiniilor negative și neutre s-a diminuat.

 

Aceeași tentință se observă și în chestiunea evaluării meritelor lui Stalin în fața țării. Un sondaj făcut în martie a arătat că evaluarea este pozitivă în cazul a 70% din ruși, ceea ce este iarăși un indice fără precedent. Or, acest aviz favorabil nu era împărtășit decât de partizanii Partidului Comunist al Federației Ruse. Potrivit studiului Levada, cea mai importantă proporție a admirației față de Stalin a fost semnalată printre cei care au susținut Partidul Liberal-Democrat al lui Vladimir Jirinovski, în perioada ultimelor alegeri prezidențiale.

 

Aproximativ un milion de oameni au fost uciși în perioadele 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și milioane de oameni au fost încarcerați în Gulag (lagăre de mnuncă). În Georgia, aproximativ 80.000 de oameni au fost împușcați pe timpul anilor 1921, 1923-1924, 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și mai mult de 100.000 de oameni au fost transportați în Gulag.

Pe 5 martie 1940, Stalin și alți lideri sovietici au semnat un ordin pentru executarea a 25.700 de intelectuali, inclusiv 14.700 ofițeri prizonieri de război polonezi. Aceasta a devenit cunoscut ca Masacrul de la Katyn. Au mai fost și alte masacre josnice de război, totalizând aproximativ 30.000 – 40.000 de oameni.

 

Ne puteți urmări și pe Google News