Biserica îi transmite lui Teodosie că slujba de Paști a fost una singură! Prelatul poate să facă ce vrea

Biserica îi transmite lui Teodosie că slujba de Paști a fost una singură! Prelatul poate să facă ce vrea

Biserica Ortodoxă din România nu vede nimic critic în decizia luată de Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, de a reface slujba de Paști.

Preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al BOR spune că fiecare ierarh este liber să ia deciziile pe care dorește, și care sunt în conformitate cu canoanele Bisericii. “Decizia Permanenţei Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită Odovania Învierii şi a Sfintei Liturghii la miezul nopţii, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale şi asumată integral doar de ierarh şi de acest for bisericesc local”, a afirmat purtătorul de cuvânt al BOR.

Cu toate astea, Biserica Ortodoxă din România crede că singura slujbă de înviere, oficială, a avut loc în noaptea de Paști, când creștinii au sărbătorit învierea mântuitorului Isus Christos. Tot atunci Lumina Sfântă s-a pogorât în Biserica Sfântului Mormânt, de la Ierusalim. “Reamintim că adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paşti şi că, în ciuda contextului extrem de aspru pentru noi toţi, mireni şi clerici din toate eparhiile, lumina sfântă a ajuns atunci la cei mai mulţi dintre credincioşii ortodocşi. Dumnezeu să sporească această lumină a comuniunii în sufletele noastre ale tuturor şi să ne ajute pe toţi în dobândirea discernământului plin de iubire faţă de aproapele şi faţă de Biserică!”, mai spune Bănescu.

Arhiepiscopia Tomisului a decis ca, în noaptea de 26-27 mai, atunci când se sărbătoreşte Odovania praznicului Învierii Domnului, să ofere credincioşilor Lumina Învierii ca în noaptea de Paşte, întrucât, de Paşte, din cauza stării de urgenţă, aceştia nu au putut participa la slujba religioasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

De Odovania praznicului Învierii, în biserici se săvârşeşte un ritual identic celui din noaptea de Paşte. Singura diferenţă faţă de slujba de Paşte este faptul că, de data aceasta, credincioşilor nu li se vor mai oferi paşti, ci anafură.