Taina descoperită la cinci dimineața, în centrul Bucureștiului. Reporter printre oamenii lui Dumnezeu
Editura Evenimentul si Capital

Taina descoperită la cinci dimineața, în centrul Bucureștiului. Reporter printre oamenii lui Dumnezeu

Biserica Ceauș Radu adăpostește unrnfragment din Sfânta Cruce
Autor: | | 4 Comentarii | 14341 Vizualizari

Ora patru dimineaţa. Sunt pe strada Radu Ceauş din centrul Bucureştiului. Aştept să se deschidă biserica. Așa cum deja știam. La fix se întâmplă. Şi nu e deloc o minune. Sunt enoriaşii.

Câţiva oameni, mai întâi. Au apărut de niciunde. Din întunericul unui oraş care încă doarme. Nu vorbesc între ei, deşi îmi dau seama că se cunosc. Un bărbat, tânăr. Şi două femei. Tinere şi ele. Femeile cu broboada pe cap. Altfel, citadin îmbrăcate.

Un reper

Toţi trei ştiu ce au de făcut. Aprind candele, mai întâi. Îmbracă, în interior, pereţii cu lumini. Chipurile sfinţilor par a se trezi, privindu-mă cu surprindere pe mine, cel nou. N-am mai fost niciodată în acest locaş. Deşi am trecut de atâtea ori pe lângă ea. Îmi plăcea silueta ei mică, cuminte, încadrată perfect între casele vechi ale unui cartier care aminteşte de România de demult.

Vă dau un reper asupra locului. E la intersecţia între strada Parfumului şi strada Radu Ceauş. Aproape de fostul sediu al Primăriei Sectorului 3.

Simbolistica privirilor

Mă întorc la ce văd şi simt acum. Apare şi a treia femeie. La fel de tânără. Cu broboada ei. Şi cu altă treabă. Are un fel de aparat cu care perie mocheta, culegând scame. În cel mult 20 de minute totul e gata. Mă uit la ceas. Ora patru şi 20. Am impresia unei aritmetici a mişcărilor. O rutină pe care aceşti oameni o încearcă de ceva vreme. De la tânăr aflu că vine aici de câţiva ani. Mai mult nu vrea să spună. Se fereşte de amănunte. Îl înţeleg, lăsându-l în pace.

La timp au încheiat totul, ca şi cum ar fi presimţit că primul oaspete va intra chiar acum. Sau poate că îl ştiu mai demult. E momentul lui. Se deschide aşadar uşa. Intră un bărbat între două vârste. Apropiindu-se de icoana Maicii Domnului. Se roagă. Apoi scrie un acatist. Alte figuri îşi fac, pe rând, simtiţă prezenţa în spaţiul destul de îngust. Retrăiesc simbolistica privirilor dintre toţi. Îşi dau bineţe în felul lor, tăcut. E un univers din care n-ar fi plecat. Doar au revenit dintr-o scurtă pauză a treburilor cotidiene.

Sfinții, de pază la ferestre

Prin vitraliile înguste nu văd nimic afară. La ferestre stau de pază sfinţii. Picturile îndeamnă aerul din interior să te liniştească pe tine, omul, trecătorul. E încă noapte? Sau deja mijesc zorile. Nu ştiu. M-am rupt oarecum de cele ce afară doar par importante. Aici e un alt ceas, al tainei.

Candelele îşi păstrează ritmul clipirilor. O fată de vreo 20 de ani, nou-sosită, în blugi şi tricou, cu rucsacul în spate, dar cu părul acoperit de o maramă, îşi găseşte locul ei. Ştiut cu siguranţă mai demult. Şi ceilalţi, minut după minut, îşi reiau punctul unde clipele se reculeg în taina fiecăruia.

Rânduiala

Ora 4:59, după ceasul pe care l-am consultat. Exact atunci, din lumina deja aprinsă în altar se aude glasul preotului. Nu-l văzusem până în acel moment. Sigur a intrat pe undeva, prin lateral. Suntem deja suficient de mulţi enoriași, încât sub acest acoperiş mustesc respiraţiile. Bărbaţii pe partea dreaptă, femeile pe stânga. Un obicei pe care l-am văzut în special în bisericile din mediul rural, unde oamenii păstrează rânduiala aşa cum au moştenit-o.

Vocea blândă face legătura între cer şi pământ. Cântările, aproape şoptite, au în ele un anume mister. Poate că e şi de la timpul, încă al nopţii, străpuns de primele licăriri ale dimineții. Sunt anumite intervale în care genunchii se apleacă şi capetele asemenea, frunţile atingând în podea sfânta invocare a celor ce au fost, sunt şi vor fi.

Nimeni din cei prezenţi nu se grăbeşte. N-am văzut telefoane furişate sub un ochi temător de minutele întârzierii la trebile cotidiene. Îmi închipui că dacă biserica aceasta ar călători în spaţiu şi aş ieşi din ea într-un sat de munte, îmbrăcat în culorile tradiţiei, aş lua totul ca pe un firesc. Mai degrabă sunt contrariat că la doi paşi de mine sunt bulevardele care nu peste mult timp vor începe, ca în fiece zi, să alerge. Iar asfaltul se va încinge de la miile de paşi.

Din vorbă-n vorbă

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate