Bill Gates, scos țap ispășitor pentru pandemie. Miliardarul, acuzat de genocid
- Andrei Calin
- 20 mai 2020, 06:09
Biserica Ortodoxă din Moldova a înaintat o solicitate plină de acuzații, formulate la adresa lui Bill Gates, către clasa politică
Biserica Ortodoxă din Moldova, în fruntea căreia se află mitropolitul Vladimir, a adresat o solicitare oficială președintelui Igor Dodon, președintei Parlamentului Zinaida Greceanîi și premierului Ion Chicu. Se cere conducătorilor să nu permită vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva COVID-19.
În colimator este luat miliardarul Bill Gates, despre care clericii spun că ar sta în spatele pandemiei. În solicitare este amintit un politician italian, care l-a acuzat pe Gates că este vinovat pentru genocid în India!
„Tot mai mulţi preşedinţi de ţară, politicieni, deputaţi, oameni de afaceri şi experţi medicali deschis declară despre testarea câtorva vaccine anti-COVID 19 ce urmează a fi administrat de preferinţă în mod obligatoriu. Nu au lipsit astfel de declaraţii nici în mediul politic al Republicii Moldova.
Cu toţii am fost avertizaţi despre un posibil nou val „pandemic” în apropierea lunii noiembrie, dar şi despre o campanie de vaccinare a întregii populaţii a ţării.
Opinia publică din multe state europene protestează contra obligativităţii vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist doreşte să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.
În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internaţional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanităţii, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susţine ideea de genocid pentru reducerea populaţiei planetei”, se precizează în solicitare.