Bilanțul global al pandemiei. Coronavirusul a ucis 843.149 de oameni
- Vasile Dan
- 30 august 2020, 16:27
Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 843.149 de morţi în întreaga lume de când biroul OMS din China a semnalat apariţia bolii la sfârşitul lunii decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP
Peste 25.055.620 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 16.178.500 sunt considerate vindecate în prezent.
Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.
De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 5.488 noi decese şi 269.020 noi cazuri. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Statele Unite (1.014) India (948) şi Brazilia cu 758 noi decese.
SUA, rămân ţara cea mai afectată de pandemie cu 182.785 de decese şi 5.961.884ş de cazuri recensate. Cel puţin 2.140.614 de persoane au fost declarate vindecate, potrivit unui bilanţ realizat de universitatea Johns Hopkins.
După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 93.563 de morţi şi 2.707.877 de contagieri, Mexicul 47.472 decese (434.193 cazuri), Marea Britanie cu 46.193 morţi (303.952 cazuri) şi India cu 37.364 de morţi (1.750.723 cazuri).
Dintre ţările cele mai grav afectate sunt Brazilia cu 120.262 morţi şi 3.846.153 de contagieri, Mexic cu 63.819 morţi (591.712 cazuri), India cu 63.498 de morţi (3.542.733 cazuri) şi Marea Britanie cu 41.498 de morţi (332.752 cazuri).
Printre ţările grav afectate se numără şi Peru care deplânge cel mai mare număr de decese în raport cu populaţia sa, cu 87 de decese la 100.000 de locuitori, urmat de Belgia (85), Spania (62), Marea Britanie (61) şi Italia (59).
America Latină totaliza duminică, la orele 11:00 GMT, 273.913 decese şi 7.223.526 noi cazuri, Europa cu 215.150 de decese (3.921.781 cazuri), SUA şi Canada cu 191.935 decese (6.089.553 cazuri); Asia, 96.020 de decese (5.071.366 cazuri); Orientul Mijlociu, 36.062 decese (1.481.355 cazuri); Africa, 29.417 de decese (1.239.106 cazuri) şi Oceania cu 652 decese (28.938 cazuri).
Situația din România
Până astăzi, 3.578 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 29.08.2020 (10:00) – 30.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (23 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vrancea și București.