Best of Vitas ajunge pe scena Sălii Palatului de la Bucureşti
- Daniel Teodoreanu
- 13 ianuarie 2016, 23:15
Fenomenul Vitas, supranumit şi “vocea de diamant”, va aduce cele mai mari hituri ale sale în concertul “History of my Love. 15 years with you”, pe care-l va susţine la 7 aprilie, la Sala Palatului.
Piesele pe care spectatorii le vor putea asculta pe 7 aprilie sunt dintre cele mai variate: de la hitul Opera 2, care l-a făcut celebru pe Vitas în toată lumea, la cântece din folclorul rusesc, Oci Ciornaie, Berega Rossii şi până la Adagio, O, Sole Mio, sau La Dona e Mobile.
Parte a unui turneu mondial grandios, care a debutat la Moscova şi va continua în 42 de ţări ale lumii, “History of my Love. 15 years with you” este un concert prin care Vitas îşi arată recunoştinţă faţă de cei care l-au susţinut întotdeauna, i-au admirat performanţele artistice şi l-au iubit – fanii săi, din indiferent ce colţ al lumii s-ar afla ei.
Conform unui comunicat de presă, acest show, care va ajunge la Bucureşti cu o luna înainte de a fi prezentat la Chicago, Boston, New York sau Toronto, a fost pregătit în amănunt, vreme de câţiva ani şi conţine hituri care s-au aflat în topul preferinţelor publicului din toată lumea.
Trupa instrumentală DIVA, care se află pe scenă la toate concertele lui Vitas, îi va încânta pe spectatorii care se vor afla în sală la spectacolul de pe 7 aprilie. “Sensacia”, una dintre cele mai renumite trupe de balet din Rusia, care a performat şi pe scenele din Asia şi America Latină şi are o tradiţie de aproape un sfert de veac, va completa show-ul Vitas cu un regal de dansuri, de la cele clasice, până la cele moderne.
Pe 7 aprilie, la Sala Palatului, spectatorii vor putea asculta şi Lie, Ciocârlie în interpretarea uluitoare a “vocii de diamant” Vitas. Biletele, cu preţuri între 90 şi 320 de lei, pot fi achiziţionate de pe Vreau Bilet, de la standul Vreau Bilet din Unirea Shopping Center şi de la casa de bilete a Sălii Palatului.