Alexandr Lukașenko se confruntă cu o mișcare de protest fără precedent, de la anunțul realegerii sale în fruntea statului, în urma alegerilor prezidențiale din 9 august, considerat fraudulos de către opoziție, care a a organizat uriașe manifestații de protest, duminică, în capitala Minsk.

Vladimir Putin a declarat săptămâna trecută că a înființat o unitate specială de poliție pentru a-l sprijini pe Alexandr Lukașenko, la cererea acestuia din urmă.

„Nu este nimic de ascuns, există clauze concordante care stipulează că toate țările membre ale acestor organizații, inclusiv Uniunea care are doar două țări, Rusia și Belarus, trebuie să se ajute reciproc în protejarea suveranității, a frontierelor externe și a stabilității. Așa este scris ”, a răspuns Putin la întrebarea cu privire la ajutorul rusesc către Minsk, evocat de președintele Alexandr Lukașenko.

Președintele rus a precizat totuși că o astfel de forță va fi desfășurată numai dacă situația va scăpa de sub control în Belarus.

Vorbind în cadrul unei conferințe, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că forțele de securitate din Belarus și liderii țării dețin situația sub control de-o „manieră relativ sigură”.

Rusia este pregătită, de asemenea, să ajute Belarusul să își modifice constituția, dacă solicită acest lucru, a adăugat Dmitri Peskov.

Rusia și-a modificat propria constituție în iulie, ceea ce i-ar putea permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036.

El a recunoscut că Belarusul era guvernat de un „sistem oarecum autoritar” și s-a referit la o posibilă reformă judiciară. Potrivit acestuia, este vorba de asigurarea pe termen lung a faptului că „sistemul funcționează fără a fi legat de o persoană, inclusiv Lukașenko”.

Pe de altă parte, Estonia, Letonia şi Lituania vor anunţa luni restricţii de călătorie împotriva a 30 de demnitari belaruşi, printre care preşedintele Aleksandr Lukaşenko, a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda. Această listă va putea fi extinsă, scrie Agerpres.

Anterior, Lituania anunţase că intenţionează să sancţioneze oficialităţi belaruse pe care le consideră responsabile pentru încălcarea legii electorale şi pentru violenţele contra protestatarilor.