După trei încercări ratate, Gigi Becali a găsit drumul către inima magistraţilor, care au decis ieri că acesta poate părăsi ţara pentru a-şi reprezenta alegătorii în Parlamentul European.
Decizia definitivă a judecătorilor Tribunalului Bucureşti a venit ca un dar aniversar pentru latifundiar care, joi, a împlinit 51 de ani. A fost primită însă ca o palmă de procurori şi de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, care, la începutul săptămânii, au hotărât că europarlamentarul Becali nu poate păşi peste graniţă, deoarece „nu este mai presus de lege”.
Astfel, în motivarea deciziei lor, judecătorii susţineau că „a considera că, odată obţinută calitatea de europarlamentar, in stanţa trebuie să ridice sau să modifice obligaţiile impuse deja de o altă instanţă, prin controlul judiciar, ar însemna să i se acorde acestuia privilegii care nu sunt prevăzute de Con sti tuţie”.
Europarlamentarul Gigi vrea şi permis de portarmă Faptul că poate părăsi ţara nu-l mulţumeşte însă pe deplin pe Becali care a rămas încă cu o serie de interdicţii impuse prin controlul judiciar. Astfel, latifundiarul nu poate intra în legătură cu bodyguarzii săi, inculpaţi şi ei în dosar, trebuie să dea în continuare cu subsemnatul la poliţie şi nu are dreptul să poarte armă după „modelul” altor parlamentari români, care, invocând nevoia de autoapărare, au obţinut permise pentru arme cu glonţ.
Drept urmare, avocaţii patronului stelist au anunţat, ieri, că vor depune o nouă cerere prin care vor solicita judecătorilor ridicarea tuturor interdicţiilor, inclusiv celei de a purta armă. În sprijinul noii sale cereri, Becali a arătat că „este discriminat, întrucât pentru bodyguarzii săi s-a ridicat controlul judiciar”.