Bean MC de la Subcarpați îi învață pe timișoreni să cânte la CAVAL I VIDEO

Bean MC de la Subcarpați îi învață pe timișoreni să cânte la CAVAL I VIDEO

Teatrul Național din Timișoara, Subcarpați și Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană lansează Atelierul IDENTITATE. Cunoscutul Bean MC vine la Timișoara și, alături de meșteri și interpreți populari, îi va învăța pe timișoreni să cânte la caval.

Compus din patru module coordonate de Marius Andrei Alexe, cunoscut publicului ca Bean MC, Atelierul IDENTITATE recuperează și promovează folclorul autentic și îl readuce în viața omului de azi. Evoluția individuală, la fel ca evoluția societății în ansamblul ei, are nevoie de un punct de start, are nevoie să capteze seva propriilor rădăcini, acesta e crezul care animează proiectul.

„Unii s-au grăbit la oraș. Iar alții au stat mai mult la țară.  Poate de aceea tradițiile noastre sunt atât de frumoase. E păcat să le uităm.  Înscrie-te la Atelierul  Identitate și ajută-ne să promovăm cavalul românesc”- aceasta este invitația pe care o lanează Teatrul Național din Timișoara împreună cu Bean MC celor curioși, celor excentrici, atenți, implicați, indiferent de vârstă, indiferent dacă au sau nu cunoștințe muzicale, tuturor celor interesați să descopere arta construirii și secretele cavalului, acest instrument tradițional aproape uitat de societatea urbană contemporană. Nu în ultimul rând, la finalul Atelierelor, Bean MC va oferi unuia dintre cursanți ocazia de a cânta împreună în concertul din cadrul FEST-FDR2018, sâmbătă, 5 mai 2018.

Participarea este gratuită. Primul modul al Atelierului IDENTITATE, subintitulat  Cavalul - instrument național, va avea loc în perioada 26 - 31 martie 2018, în foaierul Sălii 2, zilnic, între orele 17-19.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înscrierile se fac la adresa tntm.office@tntimisoara.com, până pe 23 martie.