BCR a început să primească dosarele pentru "Prima Casă 3"

BCR a început să primească dosarele pentru "Prima Casă 3"

Banca Comercială Română a început să primească dosarele clienţilor care doresc să achiziţioneze o locuinţă prin programul "Prima Casă 3", la dobânzi ce pornesc de la 4,76% pe an.

Potrivit unui comunicat al băncii, dobânda practicată este de 4,76%/an, formată din EURIBOR 3M + 3,75%, pentru clienţii care îşi încasează salariul la BCR şi au avut un comportament bun de plată la creditele contractate la BCR, şi de 4,96%/an, formată din EURIBOR 3M + 3,95%, pentru clienţii care nu au o relaţie cu banca.

BCR subliniază că nu percepe comisioane lunare sau de analiză.

De exemplu, clienţii care îşi încasează salariul la BCR sau care au avut un comportament bun la plată la creditul în derulare la BCR vor plăti pentru un credit de 30.000 de euro, acordat pe 30 de ani, o rată lunară de 157 de euro (dobândă variabilă de 4,76%, fără comision de analiză dosar şi comision de administrare credit, la care se adaugă costul de evaluare a apartamentului, de 300 lei, cu TVA, comisionul de gestiune datorat FNGCIMM de 0,49%, calculat anual la soldul creditului, DAE - 5,38%).

BCR a primit de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) un plafon de 64 milioane de euro pentru acordarea de credite în cadrul programului guvernamental "Prima Casă 3".

Cum arată programul în acest an

Guvernul a aprobat, pe 19 ianuarie, continuarea programului "Prima Casă", alocând pentru acest an 200 milioane euro. De asemenea, a adus câteva modificări.

De pildă, pentru acest an, programul "Prima casă" introduce o garanţie suplimentară prin instituirea, în favoarea băncii, a unui gaj pe conturile curente ale împrumutatului.

Apoi, este stipulată o modificare ce vizează numărul de asociaţi care pot lua credit pentru o casă nouă - acest număr scade la la şapte la necesarul de doi asociaţi.

Nivelul garanţiilor de stat se păstrează şi în acest an în forma din 2010, respectiv 75.000 de euro în cazul în care se construieşte o locuinţă de la zero, 70.000 de euro în cazul în care este vorba despre achiziţionarea unei locuinţe noi şi 60.000 de euro în cazul în care se achiziţionează o locuinţă veche.

Ne puteți urmări și pe Google News