BBC va face publice pentru prima dată, miercuri, salariile celor mai bine plătiţi jurnalişti şi vedete ale sale, dezvăluind astfel diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi, în cadrul unei iniţiative impuse de guvern cu scopul de a ameliora valorificarea banilor investiţi în postul public de televiziune din Marea Britanie, informează Reuters. 

În ultimii patru ani, BBC a fost supus unei presiuni constante de a dezvălui salariile vedetelor sale, iar obligaţia de a publica numele acestora face parte dintr-o înţelegere legală încheiată după 10 ani de negocieri cu guvernul de la Londra. 

Grupul audiovizual afirmă că 96 de salariaţi ai săi câştigă în prezent salarii de peste 150.000 de lire sterline (195.555 de dolari) pe an şi consideră că acest fapt ajută radiodifuzorul public britanic să concureze cu posturile comerciale rivale, precum ITV şi Sky, şi cu conţinuturile create de doi giganţi ai internetului, Google şi Apple. 

"Suntem un radiodifuzor global, vrem să angajăm vedete, vrem să angajăm cei mai buni prezentatori şi corespondenţi. Funcţionăm pe o piaţă şi această piaţă este competitivă", a declarat Tony Hall, directorul general al BBC. 

BBC este cel mai mare jucător din industria ştirilor de televiziune, radio şi online din Marea Britanie, iar serviciile sale extensive beneficiază de o finanţare garantată de 3,7 miliarde de lire sterline (4,8 miliarde de dolari), obţinută printr-o taxă radio-TV plătită de fiecare gospodărie. 

Criticii grupului audiovizual spun că BBC a devenit "o organizaţie umflată" care a sufocat concurenţa comercială, de exemplu prin oferirea unor servicii extensive şi gratuite de ştiri online, fapt pentru care posturilor comerciale le este mai greu să introducă taxe pentru conţinuturile lor, precizează Agerpres

Tony Hall spune că BBC a valorificat deja sumele plătite vedetelor sale, deoarece acestea sunt atrase de radiodifuzorul public datorită autenticităţii şi audienţei sale fără rival. 

"Oamenii vin şi lucrează aici acceptând o reducere salarială", a spus directorul general al BBC. 

Gary Lineker, fost fotbalist profesionist, care prezintă pentru BBC o emisiune fotbalistică extrem de populară, a dezvăluit că ar fi putut să câştige mai mulţi bani dacă ar fi acceptat să lucreze pentru alte posturi TV. Specialiştii se aşteaptă ca numele lui să apară în fruntea listei de vedete ce va fi publicată miercuri. 

Karen Bradley, secretar pentru Cultură în Marea Britanie, consideră că publicarea salariilor angajaţilor care câştigă peste 150.000 de lire sterline pe an va aduce grupul audiovizual "în concordanţă cu serviciile civile" şi va ameliora valorificarea banilor obţinuţi din taxa radio-TV. 

BBC va publica lista cu cele 96 de nume miercuri, în jurul orei 10.00 GMT. BBC a anunţat deja că doar o treime dintre aceste persoane sunt femei. 

Tony Hall a promis că grupul BBC va ajunge la situaţia de egalitate dintre femei şi bărbaţi în privinţa numărului de angajaţi, dar şi a salariilor, până în anul 2020