BĂTAIE DE JOC pe bani publici la Spitalul Județean. Cum au fost sifonate milioane către o firmă apropiată de PNL

BĂTAIE DE JOC pe bani publici la Spitalul Județean. Cum au fost sifonate milioane către o firmă apropiată de PNL

Controlul Curții de Conturi încheiat recent la Spitalul Clinic de Urgență Județean Timișoara (SCUJT) a descoperit situația incredibilă despre care EVZ scria în luna septembrie, anul trecut: în condițiile în care pacienții din toate spitalele din România suferă că nu sunt bani pentru investiții, echipamente noi extrem de scumpe au stat ani de zile nefolosite, iar apoi au fost casate, în cel mai mare spital din vestul țării, la Timișoara. Nici măcar aparatele primite gratuit de la Minister nu au fost puse în funcțiune în spital.

Spitalul județean din Timișoara a primit acum nouă un sistem de climatizare pentru laboratorul de microbiologie. Acesta fusese cumpărat de Ministerul Sănătății printr-un program finanțat de Banca Mondială. Nu a fost folosit niciodată. “Auditorii publici externi constată că în ciuda corespondenţei abundente pe care conducerea laboratorului clinic a avut-o cu managementul spitalului judeţean din Timişoara în perioada 2006 - 2013, acesta nu a găsit resursele financiare necesare să pună în funcţiune o instalaţie primită gratuit de menţinere a unei temperaturi constante în laboratorul clinic (cu toate că majoritatea lucrărilor au fost realizate) – atât de importante acreditării RENAR şi ISO a acestui laborator”, se arată în raportul Curţii de Conturi.   De asemenea, un generator electric Caterpillar, primit tot gratuit de la Minister în anul 2000 şi care era necesar laboratorului clinic, a stat ani de zile în magazie, iar apoi, în 2012 a fost casat, fără să fi fost ăus în funcțiune măcar un minut.

Licitații cu dedicație către firma lui Iman

Curtea de Conturi scoate în evidență și relația conducerii spitalului cu una din firmele de casă ale PNL, foarte apropiată de fostul președinte al CNAS, Cristian Bușoi, și anume VFI Medica SRL condusă de omul de afaceri Vlad Iman. În decembrie 2010, a avut loc licitația pentru „instalaţie de tomografie computerizată multislice 16 slice”, compania condusă de Victor Iman ( prieten al lui Bușoi și fost angajator al unui alt prieten comun, dus de Bușoi vicepreședinte la CNAS, după ce a condus, vremelnic, spitalul județean din Timișoara - Ciprian Bogdan) încasând de la SCUJT 1.375.300 lei plus TVA, pentru ca în aprilie 2011 să fie o altă licitaţie pentru 1.050.677 lei plus TVA prin care  se achiziţionează „echipamente medicale dotare Laborator de Radiologie şi imagistică medicală”. Mai bine de jumătate din sumă, respectiv 639.100 lei, a fost alocată pentru upgradarea computerului tomograf achiziționat în primă fază. Toate astea deși VFI Medica SRL nu avea autorizaţie de funcţionare pentru comercializare de „dispozitive medicale pentru diagnosticare şi tratament cu radiaţii”, după cum se arată în raportul Curții de Conturi. Prejudiciul adus statului prin aceste două licitaţii a fost stabilit la 1.125.910,70 lei. Un  prejudiciu de 2.118.855,59 lei a fost constatat de controlori  cu ocaiza altei licitații, pentru  “furnizare, instalare şi punere în funcţiune aparat RX pentru Angiografie Intervenţională”. În notele de relaţii date celor de la Curtea de Conturi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara au susţinut că totul s-a desfăşurat conform procedurilor.