În urma unei beții, aproximativ 30 de români s-au luat la bătaie cu cuțite și katane, în Spania. Toate persoanele erau rude între ele.
În urma altercației 8 persoane au fost rănite
Bătaia dintre cele două familii înrudite a avut loc pe o stradă centrală din Canals, Spania. În urma confruntării cu bâte, katane şi cuţite, opt dintre ei au fost răniţi, dintre unul grav, iar patru persoane au fost arestate.
Una din cele patru persoane reținute s-a dovedit a fi minor, ceea ce a făcut să fie eliberat.
Bătaia a avut loc în timul festivităților de toamna
Incidentul a avut loc luni seară, la ora 19.00, pe Avenida Vicente Ferris, principala arteră a municipiului.
Festivitățile din luna septembrie erau în plină desfășurare așa că mulți locuitori erau pe stradă.
Bătaia violentă dintre cele două familii a dus la arestarea a patru persoane
Majoritatea persoanelor care au participat la conflict, aproximativ douăzeci, au venit din Beniganim, în cinci vehicule, iar restul sunt locuitori din Canals. În bătaie au folosit bastoane, katane și arme albe, iar opt persoane au fost rănite, dintre care una mai grav.
Garda Civilă a preluat ancheta. În urma vizionării înregistrărilor video, autorităţile au identificat nouă români, iar cinci dintre ei au fost arestaţi, însă unul era minor şi a fost eliberat.
Echipajul medical de Primiri Urgențe care s-a deplasat la fața locului a asistat răniții care aveau plăgi în urma înjunghierilor și a contuziilor.
Mai multe persoane au fost spitațizate în urma altercațiilor
Trei dintre aceștia s-au deplasat cu mijloace proprii la centrul de sănătate Canals. Doi au fost duși la spitalul LLuis Alcanyis din Xativa în unitatea SVB, iar alte două persoane doi au fost duși cu o ambulanță la spitalul Ontinyent.
Cei doi transferați la spitalul din Xativa sunt un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a fost internat cu un prognostic rezervat, precum și un alt bărbat în vârstă de 35 de ani, cu policontuzii, care a fost externat acasă marți dimineața.
La spitalul Ontinyent, au fost tratați o femeie de 34 de ani și un bărbat de 43 de ani, ambii cu plăgi înjunghiate, care au fost externați după ce au fost îngrijiți la urgențe. Familia care locuiește în Canals nu fusese implicată anterior în nicio altercație, potrivit surselor municipale consultate.