Băsescu: Ponta a furat startul la prezidențiale

Băsescu: Ponta a furat startul la prezidențiale

Șeful statului spune că premierul în funcție a încălcat grav Constituția în momentul în care a discutat în Guvern situația din Ucraina, fără să-l invite și pe el.

Președintele Traian Băsescu, a avertizat, din nou, aseară, că premierul Victor Ponta nu trebuie să fie preşedintele României și a prezentat o listă de motive pentru care acesta nu ar trebui să fie votat. Băsescu i-a cerut lui Ponta să înceteze să-și facă campanie pentru prezidențiale și să lase să se desfășoare campania pentru europarlamentare. Vă prezentăm cele mai importante declarații făcute de șeful statului:

Ponta s-a lansat în campania prezidențială, acoperind în mod incorect campania pentru euroalegeri.

Îl anunţ public că, dacă nu va lăsa să se desfăşoare campania, îi voi fi un opozant fără reţinere pentru toate acţiunile pe care le face în scopul de a-şi asigura un avans uriaş în faţa celorlalţi candidaţi.

Victor Ponta nu poate fi preşedintele României, ar însemna ca țara să intre într-un regres uriaș. Îi adresez rugămintea să se domolească.

În cazul care acest primministru în funcţie va ajunge preşedinte, există riscul ca România să devină o țară condusă de baroni și de pușcăriabili.

Ponta a încălcat Constituția

Își asumă atribuțiuni pe care nu le are. Ponta încalcă grosolan Constituția.

Preşedintele României e comandantul forţelor armate, ce-o fi căutat el la Armată... Scrie în Constituție, dragă Ponta. Armata nu începe în biroul şefului Apărării, ci cu şeful Statului Major al Armatei, cu şefii de arme şi aşa mai departe.

Astăzi a comis-o din nou. Au discutat, chipurile, materialul despre Ucraina pentru care dorea CSAT. A încălcat grav Constituția - a discutat probleme de securitate națională fără să îl notifice pe președinte.

Deci, dacă vrei să afli ceva despre Ucraina, vii la președinte și ai o discuție cu președintele și nu târăști CSAT într-o dezbatere publică inutilă.

Trebuie să remarc că este primul prim-ministru de după Revoluţie care îşi aduce în subor dine structuri de forţă cum ar fi Poliţia, DIGIPI, Serviciul de Informaţii al Armatei.

Îmi imaginez ce ar face dacă s-ar afla pe scaunul de la Cotroceni cu servicii precum SIE, SRI. E avid de putere, deși nu are pregătirea să conducă eficient.

(Un alt motiv este - n.r.) încercarea de a-şi atribui responsabilităţi pe care nu le are. E preocupat de MApN, de faptul că ne bate războiul la uşă, deci aveţi comenzi. Un om care și-a pierdut busola și i se pare că toate instituțiile sunt instituții cu care se poate juca.

A lansat teoriile parteneriatului strategic cu China și cea mai mare greșeală ar fi să creem confuzie și să tratăm SUA în același fel cu orice altă țară.

Sunt un adept al unei bune relaţii cu China, dar de aici până a merge la slugărnicia de a scoate drapelul UE din Parlament când vine premierul Chinei este jenant.

Ar vota-o pe Udrea șef al statului

Ar fi tentat să ocupe funcția de premier, dacă ar fi numit, a spus, ieri dimineață, la Gândul Live, șeful statului. „Să știți că ar exista această tentație, dar știu că nu mă va desemna nimeni, pentru că nimeni nu vrea un premier care știe atâtea lucruri”, a spus președintele.

Totodată, Traian Băsescu a declarat că ar vota pentru Elena Udrea, dacă aceasta ar candida la Președinția României. „Categoric da, dacă ar candida, da, categoric, aș pune votul meu în urnă pentru Elena Udrea. N-am întrebat- o dacă ar candida”, a spus Băsescu. El a precizat că Udrea are „calități morale” și că a intrat cu „o stare materială foarte bună” în politică. „Orice om are dreptul la această aspirație, fie că vorbim de Predoiu, Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta. Dar să obțină funcția fără să fie dator unuia ca Voiculescu sau baronilor”, a subliniat șeful statului. Acesta și-a declarat convingerea că Udrea l-ar bate pe Ponta în dezbaterile televizate.

Își donează salariul PMP

Președintele a mai spus că va dona salariul pe o lună Partidului Mișcarea Populară pentru campania electorală la alegerile europarlamentare.

„Voi contribui, cu cât îmi permite legea, abia aștept să iau salariul acum, în luna mai. Le voi dona un salariu. Un salariu de președinte, de 6.000 de lei, nu e puțin”, a afirmat Băsescu, subliniind că a observat o lipsă de fonduri la PMP.

„Eu constat că nu prea au bani, nu prea au afișaj,nu prea au spoturi față de celelalte partide”, a arătat șeful statului.

Despre PDL, Băsescu a comentat că actuala conducere „nu mai are nicio legătură nici cu aspiraţiile PDL nici cu mine”. „Şi văd o ură, aşa, la Vasile Blaga. I-aş recomanda să fie mai calm”.

Ponta, „floricica patriei”

Acesta l-a numit pe Victor Ponta „floricica patriei” și a ironizat amenințările acestuia, că-l va băga la închisoare. „Propaganda pe care o face e doar să-și consoleze baronii, «Lăsați, intrați acum în pușcărie băieți, că o să-l bag și eu pe Băsescu». E o joacă dasta copilărească...”