Băsescu: este o provocare să ne menținem poziția economică în anul electoral

Băsescu: este o provocare să ne menținem poziția economică în anul electoral

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, la întâlnirea cu reprezentanții FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, că este o adevărată provocare ca România să rămână ”pe poziţie” din punct de vedere economic într-un an electoral, adăugând însă că România este determinată să facă acest lucru.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a avut cuvinte de laudă la adresa țării noastre, considerând că rezistăm mai bine decât multe state din Europa în condiții de criză.

”De abia ne-am început misiunea în urmă cu câteva zile. Ne uităm la prognoza macroeconomică şi vedem cum evoluţiile s-au schimbat de-a lungul ultimelor luni. După cum ştiţi, sunt încă efecte negative asupra restului Europei, dar România rezistă mai bine decât multe în acest an”, a declarat Jeffrey Franks, citat de Agerpres.

”Sper că vom sta ceva mai bine în comparaţie cu alţii, chiar dacă avem un an electoral. Aceasta este o adevărată provocare: să rămânem pe poziţie pe durata unui an electoral, ceea ce nu este foarte uşor, dar suntem foarte determinaţi să ne menţinem poziţia', a afirmat Traian Băsescu.

El le-a mulţumit reprezentanţilor misiunii FMI pentru că au acceptat această întâlnire.