BĂSESCU despre SUBIECTUL MOMENTULUI. Cum acționează PROEUROPENII din Republica MOLDOVA. Declarații INCENDIARE

BĂSESCU despre SUBIECTUL MOMENTULUI. Cum acționează PROEUROPENII din Republica MOLDOVA. Declarații INCENDIARE

Duminică seară, fostul președinte Traian Băsescu, actual senator PMP, a fost prezent în emisiunea „Dosar de politician”, la B1, moderată de Silviu Mănăstire, unde a vorbit despre alegerile în Republica Moldova, alegerile europarlamentare 2019 şi miza acestora, Participarea lui Liviu Dragnea la congresul socialiştilor europeni, Tudorel Toader şi OUG de subordonare a procurorilor, dar și despre trimiterea bugetului de stat la CCR.

Referitor la alegerile din Republica Moldova, Băsescu a declarat. „Marea Unire de la 1918 s-a făcut prin întregirea României și nu avem dreptul să uităm de ceea ce este peste Prut. Dacă s-ar face unirea, România ar deveni mult mai puternică din punct de vedere economică. Avem un mare potețial din punct de vedere al agriculturii. Imaginați-vă că la acest potențial agricol, se adaugă și potențialul Republicii Moldova. E foarte important. Dacă am aduna cele două pontențialul celor două state, am deveni o țară foarte puternică, foarte importantă. Republica Moldova nu poate deveni membru UE. Frontierea este deja trasată în est. Uniunea Europeană a trasat frontiera. Republica Moldova trebuie să aibă o formă de organizare internă, lucru pe care nu-l vrea Rusia. Unicul drum către UE al Rep. Moldova este prin unirea cu România”.

„Comuniștii vor câștiga alegerile. Nu cu majoritate, or să le lipsească ceva. Alianța Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase nu fac nicio alianță cu partidul lui Plahotniuc. Socilaliștii nu vor obține 50%, se va ajunge la anticipate, Ei au făcut un vot mixt, Plahotniuc și cu Dodon. 50 de parlamentari se aleg uninominal, ceilalti 51 se aleg pe listă. Plahotniuc și-a plasat mulți oameni să candideze uninominal. Asta a fost strategia celor doi împotriva  partidelor pro-europene. O să facă așa cum a mai făcut. cumpără parlamentari la bucată. Au distrus tot statul Moldovean. Sunt o grămadă de analiști români care erau plătiți de Plahotniuc. Unul dintre ei era Gușă. Această formațiune nu va avea scor slab, va fi a doua după comuniști. Estența este ca Maia Sandu și Năstase să își țină grupul parlamentar legat. În Rep. Moldova sunt 7 partide unioniste, nu poți să le pui cap la cap. Singurii care ar avea o șansă sunt cei de la PNL, dar sunt compromiși. Cei mai mulți sunt mincinoși, se ascund după idealul unirii. Dacă cei doi înțeleg că trebuie să se unească, atunci au șanse la alegerile următoare. Trebuie să se facă un singur partid pro-european. Partidul lui Plahotniuc nu este un partid pro-Moscova, dar el nu vrea nici să ducă republica în UE. El vrea Rep. Moldova în zona gri, doar pentru el.Va ăncerca aceeași cacealma precum în ultimii trei ani. să cumpere parlamentari. Plahotniuc este sprijinit de Guvernul de la București, de Dragnea de Ponta. În următoarele luni, nu o să își poată face Guvern. Prin urmare, se va ajunge la aticipate”, a mai spus Băsescu.