Baronul PSD, Adrian Duicu, acuzat de corupţie, va fi suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi

Baronul PSD, Adrian Duicu, acuzat de corupţie, va fi suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi

Prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, îl va suspenda din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi pe Adrian Duicu, în 48 de ore de la primirea notificării privind respingerea recursului la decizia arestării preventive în cazul lui Duicu, acuzat de fapte de corupţie.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Nicolae Drăghiea, a declarat, ieri că, deocamdată, nu a primit nicio înştiinţare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu respingerea recursului formulat la decizia de arestare preventivă în cazul lui Duicu, dar că "va respecta legea şi îl va suspenda pe Adrian Duicu din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi în 48 de ore de la primirea înştiinţării oficiale.

"Va fi suspendat până la definitivarea cauzei aflate pe rolul instanţei"

"Instituţia Prefectului Mehedinţi respectă în totalitate legea. Până în acest moment, nu avem conform dispoziţiilor legale, înştiinţarea de la Înalta Curte. În momentul în care va veni, avem timpul ca să respectăm exact şi întocmai, în 48 de ore de la primirea înştiinţării", a spus prefectul judeţului Mehedinţi. Drăghiea a arătat că, potrivit legii, preşedintele CJ va fi suspendat până la definitivarea cauzei aflate pe rolul instanţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul în care Adrian Duicu nu îşi va da demisia din funcţie până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile în cazul procesului, pe fond, mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean va înceta de drept dacă sentinţa este cu condamnare.

Arestarea. confirmată de Curtea Supremă

Instanţa supremă a respins, joi, contestaţiile faţă de măsura arestării preventive în cazul preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi al omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, acuzaţi de fapte de corupţie, astfel că aceştia rămân în arest.