Mai exact, 759.466 de fermieri au fost autorizaţi pentru efectuarea plăţilor regulare aferente anului de cerere 2019, cu suma totală de 690,98 milioane de euro, începând cu data de data de 2 decembrie şi până în prezent.

APIA informează că numărul reprezintă 90% din totalul fermierilor eligibili la plata regulară.

Din suma totală de aproape 691 milioane de euro, 598,32 milioane euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 77,30 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 15,36 milioane euro cofinanţare de la Bugetul Naţional.

De asemenea, APIA precizează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2019, valoarea totală a plafonului fiind de 246,23 milioane de euro.

Cea mai mare sumă în sectorul vegetal se va acorda culturii de tutun – ANT4 (1.569,44 euro/ha), urmată de hamei – (400,25 euro/ha), sfeclă de zahăr (73,82 euro/ha), iar culturii de cânepă pentru fibră (se alocă 8,95 euro/ha).

Plăţile pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019.

În perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăţi în avans aferente campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima data plata în avans.