Băncile, poşta şi agenţiile de voiaj, închise de 1 Mai

Băncile, poşta şi agenţiile de voiaj, închise de 1 Mai

Respectând „tiparul” ultimilor ani, Ziua Muncii ţine închise, mâine, principalele instituţii.

Drept urmare, oficiile poştale, băncile şi agenţiile de voiaj nu-şi vor primi clienţii. Poşta Română a anunţat că vineri, 1 mai, şi sâmbătă, 2 mai, subunităţile poştale din întreaga ţară vor fi închise. Astfel, presa cotidiană şi periodică, apărută până duminică inclusiv, va fi distribuită abia pe 4 mai. La fel se va întâmpla şi cu agenţiile de voiaj, dar şi cu administraţiile financiare, care vor fi închise până luni.

Principalele bănci vor fi şi ele închise, mai puţin cele din centrele comerciale. „Unităţile teritoriale de retail, centrele de afaceri corporate, complexurile de pregătire şi administraţia centrală nu vor avea program cu publicul în zilele de 1 şi 2 mai”, au precizat oficialii Băncii Comerciale Române. Sucursalele din incinta mallurilor îşi vor desfăşura însă activitatea conform programului magazinelor. Mai mult, va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor şi a automatelor de schimb valutar, astfel încât clienţii să poată avea acces nelimitat la propriile resurse financiare. Şi sucursalele Raiffeisen vor avea un program similar.

Ne puteți urmări și pe Google News