Băncile Centrale Europene vor să evite inăsprirea politicii monetare prin încheierea achizițiilor de active
- Adrian Horeboiu
- 14 aprilie 2021, 12:08
Băncile Centrale Europene (BCE) vor să evite o înrăutățire a politicii monetare prin încheierea achizițiilor de active.
Anunțul a fost făcut de Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE.
Programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (PEPP) are o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro, iar în 11 martie Banca Centrală Europeană a anunţat că în următorul trimestru va accelera ritmul achiziţionării de obligaţiuni, într-o încercare de a menţine scăzute costurile de finanţare ale economiei zonei euro, care a fost puternic afectată de pandemie.
Factorii care duc la scumpirea prețurilor sunt de scurtă durată, însă încetinirea economiei va continua să afecteze inflația.
Analizând toți acești factori, Francois Villeroy de Galhau a declarat că nu este încă momentul pentru ca BCE să oprească achizițiile de active.
Acesta este şi guvernatorul Băncii Centrale a Franţei.
Încheierea achizițiilor de active până în martie 2022
O posibilă încheiere a achiziţiilor de active până în martie 2022 "nu va implica o înăsprire abruptă a politicii monetare. Reinvestiţiile în urma PEPP vor rămâne semnificative, achiziţiile nete vor fi adaptate şi vor continua", a afirmat oficialul BCE, la un eveniment găzduit de Peterson Institute for International Economics.
În acest moment, BCE efectuează o analiză a strategiei sale, care ar putea include ajustări ale ţintei de inflaţie de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu.
"Obiectivul nostru privind inflaţia trebuie înţeles ca fiind simplu, simetric şi orientat pe termen mediu", a explicat Villeroy.
Banca Centrală Europeană a majorat în 11 martie previziunile referitoare la inflaţie în 2020, după creşterea preţurilor de la începutul anului. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să crească anul acesta la 1,5%, faţă de un nivel de 1% previzionat anterior, urmând ca rata inflaţiei ar urma să se situeze la 1,2% în 2022 şi la 1,4% în 2023, a anunţat preşedintele BCE, Christine Lagarde.
Conform Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro este estimată la 1,3% în martie, în creştere de la 0,9% în februarie.
Şi în anii următori inflaţia va fi sub ţinta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu, iar economia va avea nevoie de câţiva ani pentru a-şi reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, apreciază BCE.