Bancherii, obligați să depună jurământ. Ce trebuie să promită
- Mădălina Sfrijan
- 16 ianuarie 2025, 12:21

Belgia pune tunurile pe bancheri și îi obligă să jure că își vor îndeplini sarcinile cu onestitate. Angajații din sectorul bancar vor avea la dispoziție șase luni pentru a se supune acestei noi reguli.
Mii de bancheri, obligați să depună jurământul de onestitate
Mii de angajați ai băncilor vor depune un jurământ de onestitate în fața Autorităţii de supervizare a pieţelor financiare din Belgia (FSMA). Regula este valabilă pentru bancheri, dar și pentru restul angajaților din bănci.
Prin urmare, toți directorii și funcționarii din unitățile bancare vor fi nevoiți să se supună acestei cerințe. Aceștia vor avea la dispoziție șase luni pentru a depune jurământul de onestitate.
Ce pățesc cei care nu se supun
Bancherii vor jura în fața unui reprezentat al Autorităţii de supervizare a pieţelor financiare din Belgia (FSMA) că își vor îndeplini îndatoririle cu onestitate. Restul funcționarilor din bănci ar urma să depună urământul în faţa managerilor unităților bancare în care își desfășoară activitatea.

Angajat la bancă. Sursa foto: Arhiva EVZ
Cei din domeniul financiar sunt îndemnați să jure că vor ține cont de interesele clienților și că îi vor trata în mod corect.
„Mă angajez să acţionez onest şi cu integritate, precum şi competent şi profesionist, în toate circumstanţele în timpul activităţilor mele profesionale, ţinând cont de interesele clienţilor şi tratându-i corect. Am luat la cunoştinţă de regulile introduse de rege cu privire la acest aspect”, va f jurământul de onestitate rostit de funcționari, notează Bloomberg.
Cei care nu se supun acestei noi reguli vor fi dați afară din sistemul bancar. „Pedeapsa” aplicată în astfel de cazuri va fi valabilă doar trei ani.
Lovitură pentru bancheri
Criza din 2008 a dus la apariția unor dezechilibre uriașe în sistemul bancar. În perioada respectivă, contribuabilii au fost îndemnați să intervină pentru a salvarea celor mai cunoscute bănci din Belgia. Din acest motiv, reputația bancherilor a fost puternic afectată. Deși au trecut mulți ani de la criză, mulți cetățeni din Belgia nu au încă deplină încredere in bancheri.