Băluță susține că planșeul de la Piața Unirii s-ar putea prăbuși
- Alex Ichim
- 28 aprilie 2025, 14:14

Planșeul de la Piața Unirii este o bombă cu ceas, a anunțat, luni, primarul sectorului 4, Daniel Băluță. El s-a referit la o expertiză făcută de o firmă de construcții, care concluzionează: ”există pericolul iminent de prăbușire a unei porțiuni din carosabil sub greutate proprie!”. Experții au trimis evaluarea către Primăria Capitalei, Poliție, Inspectoratul de Stat în Construcții, STB și Administrația Străzilor. S-a întâmplat în urmă cu 18 zile. Primăria Capitalei nu a reacționat la acest avertisment public.
Atenție! Pericol de prăbușire
Porțiunea de carosabil de la Piața Unirii, pe latura cu ambasada statului Israel este în pericol de prăbușire. Mai exact, porțiunea carosabilă din zona Bd. Dimitrie Cantemir 1-3 și intersecția cu strada Radu Vodă. Este o evaluare a unui constructor care a fost angajat de Termoenergetica (Primăria Capitalei) pentru a schimba conductele care traversează Piața Unirii.
Într-un document oficial, firma transmite un avertisment public către autorități:
Plăcile, dalele de beton armat care acoperă galeria canal termic aflat sub zona carosabilă a bld Dimitrie Cantemir, intens circulat, prezintă un grad de uzură avansat. Unele din aceste plăci au fost găsite colapsate. La acest moment acestea se sprijină pe conductele care transportă agentul termic. Prin fracturarea acestor plăci care acoperă canalul termic, care se află sub zona carosabilă sus-menționată, aprecim că există pericolul iminent de prăbușire a unei porțiuni din carosabil sub greutate proprie!
Avertismentul transmis pe data de 10 aprilie
Constructorul a evaluat situația, a identificat pericolul și a avertizat autoritățile. Mai exact, a trimis o adresă, datată 10 aprilie 2025, către Primăria Capitalei, Inspectoratul de Stat în Construcții, Poliția Locală, Brigada de Poliție Rutieră, STB, Administrația Străzilor, Primăria Sectorului 4. Cităm:
Având în vedere starea avansată de coroziune a conductelor, grosimea peretelui conductei, foarte mică, pe care se sprijină plăcile din beton armat fracturate, apreciem că există riscul aproape iminent ca acestea să cedeze brusc! Împreună cu infrastructura străzii. Zona afectată: Bld Dimitrie Cantermir 1-3 și intersecția Dimitrie Cantemir cu strada Radu Vodă.
Constructorul mai spune:
În cazul în care una din autoritățile mai sus-menționate va îndepărta aceste garduri, care împrejmuiesc porțiunile critice menționate (...) își asumă întreaga răspundere și toate consecințele care derivă în cazul prăbușirii autoturismelor sau mijloacelor de transport în comun care traversează bulevardul Dimitrie Cantemir. Prezenta adresă nu constituie o simplă notificare, ci are caracter de avertisment public cu privire la o situație de urgență, care poate avea urmări deosebit de grave, cu importante pierderi materiale și posibil de vieți.
Primarul Băluță: Nicușor, lasă-ne să ne facem treaba!
Într-un nou apel public, primarul Daniel Băluță i-a solicitat primarului general Nicușor Dan să emită autorizația de construire.
Avem banii, am preluat responsabilitatea lucrării în locul lui. Îi cer un singur lucru: Nicușor, fă-ți treaba! Semnează autorizația.
Primarul Băluță a menționat că treaga documentație pentru consolidarea infrastructurii critice a obiectivului Planșeul Piața Unirii a fost depusă de mai bine de șase luni.
De șase luni cerem certificatul de urbanism. Este o lucrare de urgență, pentru care avem finanțare. Avem însă un primar iresponsabil, care refuză să semneze autorizația
Băluță, către bucureșteni: ocoliți Piața Unirii
Piața Unirii este zonă de tranzit pentru zeci de mii de bucureșteni. Integritatea bunurilor și a vieții acestora se află în pericol permanent, mai spune Daniel Băluță.
Există risc pentru oameni, pentru ambasada statului Israel, pentru alte obiective publice din zonă: biserică, spital. De un an mă chinui să pun în siguranță zona. Lucrurile se deteriorează pe zi ce trece. Zona Unirii, în întregime, a devenit o bombă cu ceas.
Daniel Băluță spune că, momentan, autoritățile pot doar să avertizeze populația: Ocoliți Piața Unirii.
Este ireal, dar în situația asta suntem. Constructorul a părăsit locația, de frică să nu se prăbușească carosabilul. Au pus trei garduri si au fugit. Aia a făcut Primăria Capitalei. Atât s-a putut!