„Balena” Airbus a devenit operațională

„Balena” Airbus a devenit operațională

Beluga XL este răspunsul Airbus în segmentul avioanelor comerciale

Aeronava BelugaXL a devenit operațională, oferind Airbus o capacitate de transport mai mare cu 30% și susținând ritmul tot mai rapid de dezvoltare a programelor de producție pentru avioane comerciale.

Beluga sau balena albă este numele unei specii de delfin unice ce trăiește în apele Oceanului Arctic.

Aeronava, care este parte integrantă a sistemului industrial Airbus, a efectuat primul zbor operațional pe 9 ianuarie 2020.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este prima aeronavă BelugaXL din cele șase care vor zbura alături de modelul precedent BelugaST.

Celelalte aeronave vor deveni operaționale până în 2023, informează compania aeronautică.

„După lansarea modelului, care a avut loc în noiembrie 2014, operaționalizarea acestui tip de aeronavă marchează un moment important care confirmă succesul acestui program”, arată Airbus.

Aparatul a obținut certificarea EASA în noiembrie 2019, în urma unei campanii intense de teste în cadrul căreia avionul a efectuat peste 200 de zboruri, însumând peste 700 de ore de zbor.

Cu lungimea de 63 de metri și lățimea de 8 metri, aeronava are cea mai mare secțiune din gama aeronavelor cargo din lume. Poate transporta 2 aripi de aeronavă Airbus A 350 XWB, spre deosebire de BelugaST, care poate transporta doar una. Cu o sarcină maximă de 51 de tone, aeronava are o autonomie de 4000 de km (2200 nm).

BelugaXL este un derivat al modelului A330-200 Freighter, care permite refolosirea componentelor și echipamentelor existente, și dispune de motoare Rolls Royce Trent 700.

Cockpitul situat în partea inferioară a fuselajului, structura zonei cargo precum și spatele și coada avionului au fost dezvoltate recent în colaborare cu partenerii, oferind aeronavei alura specială.

Aeronava va opera din 11 11 destinații europene